Societate

Radu Miruță, mesaj de Ziua Marinei 2026: „Armata Română nu va lăsa ca vulnerabilităţile de pe Marea Neagră să genereze probleme de securitate”

Publicat în

Radu Miruță a vorbit despre situația de securitate din regiunea Mării Negre și despre necesitatea accelerării programelor de înzestrare ale Armatei Române.

Ministrul interimar al Apărării a afirmat că România trebuie să facă tot ceea ce este necesar pentru ca pacea să nu fie pusă în pericol, amintind și despre numărul mare de resturi de drone ajunse pe țărmul românesc în ultimele zile.

„Astăzi, de Ziua Marinei, ne uităm la Marea Neagră şi ştim un lucru extraordinar de clar, că România trebuie să facă tot ceea ce trebuie, astfel încât pacea să nu fie niciodată pusă la încercare. Ieri, uitându-ne pe valurile Mării Negre, pe care le puteţi privi frumos şi astăzi, am văzut un număr record de resturi de drone aduse la ţărmul românesc. Cei care credeau că România este la marginea Uniunii Europene s-au înşelat şi războiul din Ucraina a demonstrat că România nu este la marginea Uniunii Europene”, a afirmat Radu Miruţă.

Citește și: Nicușor Dan, mesaj de Ziua Marinei: „În ultimii ani, Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea Europei”

Radu Miruță: „România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene”

Ministrul interimar al Apărării a subliniat că poziția geografică a României o plasează în prima linie de apărare a Uniunii Europene.

„România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene. Suntem pe flancul estic, la una dintre cele mai importante graniţe ale Uniunii Europene. Suntem la frontiera între o Europă liberă şi o ţară în care cetăţenii îşi apără libertatea cu preţul vieţii, iar asta ne obligă şi pe noi. Ne obligă pentru că pacea nu se păstrează sperând ca alţii să nu ne atace. Pacea se păstrează înzestrându-ne şi făcându-i pe alţii să realizeze că dacă ne-ar ataca, preţul ar fi prea mare”, a mai afirmat ministrul interimar de la Apărare.

„Înzestrăm Armata Română pentru a păstra pacea”

Oficialul a respins ideea potrivit căreia accelerarea programelor de înzestrare ar avea drept scop pregătirea României pentru un război.

„Unii spun că suntem cei care continuăm şi accelerăm programele de înzestrare ale Armatei Române pentru a pregăti vreun război. Este exact invers. Înzestrăm Armata Română pentru a păstra pacea, pentru că pacea fără înzestrare şi fără o capacitate suficientă de apărare este doar o speranţă. Vreau să le spun celor care încearcă să fructifice diverse evenimente pe Marea Neagră un lucru foarte clar: că Armata Română nu va lăsa ca vulnerabilităţile de pe Marea Neagră să genereze probleme de securitate. Pentru asta ne pregătim în fiecare zi”, a mai declarat Radu Miruţă.

Ministrul a vorbit și despre rolul militarilor în folosirea noilor tehnologii și a subliniat că performanța unei marine militare nu depinde doar de echipamentele de ultimă generație, ci și de pregătirea personalului.

„Dragi marinari, forţa unei marine militare este compusă într-adevăr din tehnologia aceasta de ultimă generaţie, care a ajuns să intre în mâinile dumneavoastră, dar este în egală măsură compusă din profesionalismul dumneavoastră. Dumneavoastră sunteţi cheia în a lega capabilităţile acestea performante şi a transpune performanţa acestor produse în securitate pentru teritoriul naţional.”

Citește și: Premierul Ilie Bolojan, la Ziua Marinei 2026: „Le mulţumesc celor care, veghind pe mare, ne permit nouă să dormim liniştiţi pe uscat. În aceste vremuri, oricât ar fi de tulburi apele în jurul nostru, România îşi va apăra graniţele”

Omagiu pentru marinarii care și-au pierdut viața

În mesajul transmis de Ziua Marinei, Radu Miruță s-a referit și la marinarii civili care navighează pe mările și oceanele lumii.

„De Ziua Marinei, gândurile se îndreaptă şi spre marinarii civili care navighează pe mările şi oceanele lumii, pentru care apa înseamnă profesie, înseamnă drum, înseamnă un mod de viaţă.”

Ministrul a transmis, de asemenea, un omagiu celor care și-au pierdut viața pe mare și familiilor acestora.

„Aducem în acelaşi timp un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa, familiilor care se uită spre valurile mării, aşteptând poate o veste, un omagiu celor care au plecat de acasă, celor care nu s-au mai întors şi celor care marea le este astăzi mormânt”, a mai afirmat Radu Miruţă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version