Românii care vor să își cumpere o mașină nouă prin programul Rabla Auto 2026 se pot înscrie din nou începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Pentru această etapă sunt disponibile fonduri de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete, pentru autoturisme cu emisii reduse și motociclete.
Reluarea înscrierilor oferă o nouă șansă persoanelor fizice și juridice care nu au reușit să depună cererile în etapele anterioare, iar banii provin din fondurile rezervate anterior pentru care procedurile nu au fost finalizate.
„Pentru această nouă sesiune sunt puse la dispoziție fondurile rezervate anterior pentru care nu au fost parcurse complet toate procedurile. Sunt bani care trebuie să ajungă la cetățeni, nu să rămână blocați în proceduri administrative.
Ne dorim un program accesibil, eficient și care să răspundă nevoilor reale ale românilor. Fiecare beneficiar în plus înseamnă un pas înainte către un transport mai curat și un mediu mai sănătos”, a anunțat Natalia Intotero, ministrul Mediului, într-o postare pe Facebook.
Cea mai mare parte a bugetului este alocată mașinilor pe benzină, GPL și hibride, pentru care sunt prevăzute 25,6 milioane de lei, sumă destinată acordării a aproximativ 2.550 de ecotichete.
Valoarea sprijinului financiar diferă în funcție de motorizare:
10.000 de lei pentru achiziția unei mașini pe benzină sau GPL;
12.000 de lei pentru un autoturism hibrid;
15.000 de lei pentru un model plug-in hibrid;
18.500 de lei pentru o mașină complet electrică.
Pentru autoturismele electrice și cele plug-in hibride sunt rezervate 9,2 milioane de lei, ceea ce ar permite acordarea a aproximativ 600 de ecotichete.
Programul include și achiziția de motociclete, cu un buget alocat de 550.000 de lei pentru aproximativ 55 de ecotichete. Sprijinul este de 10.000 de lei pentru o motocicletă obișnuită și de 15.000 de lei pentru una electrică.
Pentru a beneficia de ecotichet, solicitantul trebuie să predea la casare un autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin opt ani.
Autoritățile precizează că sunt acceptate numai cererile descărcate din aplicația Administrației Fondului pentru Mediu începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00.
Înscrierile vor rămâne deschise până la 31 decembrie 2026, însă programul se poate încheia mai devreme dacă fondurile disponibile sunt epuizate.