Primăria Municipiului București inaugurează cea mai mare rețea de adăposturi climatice din țară. Bucureștenii se vor putea răcori în 71 de instituții publice și 200 de sedii de farmacii
Primăria Municipiului București anunță că va inaugura miercuri dimineață cea mai mare rețea de adăposturi climatice din România, formată din aproape 300 de puncte distribuite în tot orașul.
Potrivit PMB, în rețea intră 71 de instituții publice și 200 de farmacii partenere, care vor oferi gratuit spații de răcorire și odihnă pentru persoanele afectate de temperaturile ridicate.
„71 de instituţii publice ale PMB, alături de 200 de sedii de farmacii partenere, îşi deschid porţile pentru trecătorii care au nevoie de câteva clipe de odihnă şi revigorare. Găsesc aici umbră şi răcoare, apă, scaune sau fotolii să se odihnească, în unele locaţii sunt şi toalete şi truse de prim ajutor. Peste tot, accesul este gratuit”, a transmis Primăria Capitalei.
Adăposturile climatice interioare vor fi deschise pe tot parcursul anului, după programul instituțiilor-gazdă, iar locațiile vor putea fi consultate în timp real pe o hartă interactivă disponibilă pe platforma bucuresti-rezilient.pmb.ro.
Pe hartă vor apărea programul fiecărui punct, facilitățile disponibile și recomandări pentru prevenirea stresului termic. Platforma va integra și rețeaua publică de cișmele a Capitalei, cu navigare către cea mai apropiată sursă activă de apă potabilă.
În această rețea au fost incluse teatre, muzee, direcții de asistență socială, cluburi de seniori, sedii ale Bibliotecii Metropolitane, instituții de taxe și impozite, oficii de stare civilă, dar și farmaciile Dona și Catena.
„Teatre și direcții de asistență socială, cluburi de seniori, toate sediile Bibliotecii Metropolitane, muzee, instituții de taxe și impozite sau de stare civilă de la sectoare, farmaciile Dona și Catena, toate acestea s-au înscris voluntar în rețeaua de Adăposturi Climatice. Iar lista e deschisă!”, a mai transmis PMB.
Primăria invită în continuare operatorii privați, ONG-urile, instituțiile de cult, librăriile, farmaciile și alte entități să își înscrie voluntar spațiile în rețea, solicitările urmând să fie analizate de Direcția de Mediu în termen de 30 de zile.
„Invităm operatorii privați, ONG-urile, instituțiile de cult, librăriile, farmaciile și alte entități să-și înroleze voluntar spațiile în această mare rețea „de bine”.
Solicitările se depun la Direcția de Mediu a PMB și sunt evaluate în termen de 30 de zile (link în comentarii).
Adăposturile climatice interioare sunt deschise pe tot parcursul anului, iar orarul este același cu cel al instituției-gazdă.”, mai transmite Primăria Municipiului București.
Harta va include patru tipuri de puncte: spații administrative interioare, spații publice exterioare, spații mixte și farmacii partenere. Proiectul a fost aprobat de Consiliul General pe 2 aprilie și, potrivit inițiatorilor, folosește infrastructura deja existentă, fără costuri suplimentare pentru oraș.