Societate

Preotul din Olt acuzat că racola minore pe internet, reținut de Poliție. Ce mesaje le trimitea fetelor: ”Eu chiar mi-aș vedea viața lângă tine”

Publicat în

Preotul Flavius Popescu și-a dat demisia luni, 2 noiembrie, după ce a fost confruntat de Alexandru Costandachi, alias „Justițiarul de Berceni”, pe care l-a amenințat cu instanța și l-a acuzat că „folosește minori pentru a șantaja oamenii”.

Citește și: Preotul Damaschin intră în afaceri. Părintele își deschide o fabrică de îmbuteliere a apei minerale: ”Avem deja niște contracte încheiate”

Preotul care slujea în parohia Gănesuica, din comuna Găneasa, județul Olt, le aborda pe tinere și conversa cu ele pe Whatsapp. De la discuții legate de profesie, s-a ajuns treptat la altele. Acesta le spunea fetelor că s-a îndrăgostit, le cerea să se întâlnească și le ruga să nu le vorbească părinților despre conversații. „Să nu îi spui la mama ta. Mama ta ne poate distruge relația. Mai bine vorbim în sceret, ne iubim în secret și totul va fi bine”, i-ar fi scris uneia dintre fete.

Ce mesaje le trimitea preotul Flavius Popescu tinerelor

„Am bani, am casă, am centrală, te iubesc, sunt singur. Ce mai vrei? Am de toate.  Și te iubesc mult de tot. Eu chiar mi-aș vedea viața lângă tine”, i-a scris uneia dintre fete, potrivit conversațiilor pe care „Justițiarul de Berceni” le-a interceptat.

Una dintre fete  l-a avertizat într-o altă conversație în care preotul o invita la masă, cu pretextul că-și serbează ziua de naștere: „Vere, termină conversația că ajungi la poliție. Să mă lași în pace. (…) Ești un om de peste 30 de ani”. Bărbatul i-ar fi răspuns: „decât mâncăm și stăm de vorbă”. Într-o altă conversație, fata îi spune că are 13 ani și-i cere s-o lase în pace, iar el îi răspunde: „Lasă că crești tu. Noi suntem doar prieteni. Tu ești prietena me acea mai bună”. 

IPJ Olt a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, că bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a decis să-l trimită în arest preventiv.

Preotul din Olt, reținut de polițiști

„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 45 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de operaţiuni cu materiale ce conţin abuzuri sexuale asupra minorilor.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în intervalul septembrie – octombrie 2026, bărbatul în cauză ar fi abordat prin intermediul unei aplicații de mesagerie online, două victime minore, ambele de 13 ani, cărora le-ar fi solicitat, în cadrul unor apeluri video, să exercite practici sexuale solitare și să întreţină relaţii sexuale cu el.

În acest context, cel în cauză, cunoscând vârsta victimelor, le-ar fi trimis mai multe imagini cu conținut sexual explicit”, au transmis polițiștii.

Citește și: Patimile după Călin. Preotul care l-a numit ”președinte ales” pe Georgescu, sancționat de Episcopie. ”Solicită îndreptarea grabnică a conduitei”

În cauză au fost efectuate două percheziții, în cursul zilei de luni, 2 noiembrie, fiind găsite mai multe dispozitive de stocare a datelor.

„La data de 2 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea bărbatului de 45 de ani. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai precizează în comunicatul  IPJ Olt.

Preotul în vârstă de 45 de ani slujea de mai mulți ani în parohia Gănesuica. Potrivit enoriașilor, acesta a fost căsătorit și a divorțat în urmă cu mai mulți ani. Cu toate acestea, el a continuat să slujească la biserica din sat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version