Societate

Percheziții în Dâmbovița. Polițiștii au descoperit aproape 200.000 de lei îngropați în grădina unor cămătari

Publicat în

Percheziții în Dâmbovița. Descinderile au avut loc în localitățile Odobești și Braniștea, la locuințele a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de camătă.

Percheziții în Dâmbovița. Suma uriașă pe care polițiștii au găsit-o îngropată

Poliția Română informează că, în urma descinderilor, au fost descoperiți 191.500 de lei, îngropați în curtea locuinței uneia dintre persoanele vizate.

”Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Odobești și Braniștea, la locuințele a două persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de camătă”, informează reprezentanții IPJ Dâmbovița.

În cursul zilei de miercuri, 2 septembrie, vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri, 8 persoane, dintre care 6 persoane vătămate.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz. Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version