Actualitatea

Patru răniţi într-un atac cu cuţitul la Tel Aviv – Atacatorul ucis

Publicat în

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, marţi la Tel Aviv într-un atac cu cuţitul al cărui autor a fost ucis, au anunţat serviciile de urgenţă israeliene, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Teroristul a fost eliminat”, a adăugat într-un comunicat Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii.

„O anchetă preliminară a arătat că un terorist înarmat cu un cuţit a înjunghiat trei civili pe strada Nachalat Binyamin şi un civil pe strada Grozenberg”, a anunţat ulterior poliţia într-un comunicat.

O jurnalistă a agenţiei France Presse a văzut corpul unui bărbat fără viaţă la locul atacului, la Nachalat Binyamin, un cartier foarte animat cu viaţă de noapte din centrul Tel Avivului.

Spitalul Ichilov din Tel Aviv a declarat într-un comunicat că trei persoane rănite cu o armă albă au fost internate, „una dintre ele în stare gravă, cu o tăietură de cuţit la gât, care a fost transferată în sala de operaţie, iar alte două rănite uşor, primind îngrijiri la urgenţă”. Cartierul a fost izolat de poliţie.

Într-un comunicat, Hamas a salutat „operaţiunea eroică (…) care demonstrează încă o dată că rezistenţa continuă”, însă fără a revendica atacul.

Sâmbătă, un alt atac cu cuţitul a avut loc în centrul Tel Avivului, făcând un rănit, mai scrie AFP.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version