ANRE a aprobat înființarea Registrului național al comunităților de energie, demers considerat ca fiind foarte important pentru dezvoltarea unui nou model de consum și producție a energiei electrice în România. Datorită acestei decizii, românii care produc energie din panouri fotovoltaice ar putea să o împartă cu vecinii, cu alți membri ai unei asociații sau chiar la nivelul unui cartier ori al unei localități.
Comform ordinului adoptat de ANRE, comunitățile de energie sunt asocieri formate din persoane fizice, autorități locale, întreprinderi mici și mijlocii sau alte entități care se unesc pentru a produce, consuma, stoca și gestiona energie electrică, în beneficiul membrilor lor.
Înregistrarea într-un registru național devine condiția necesară pentru recunoașterea oficială a unei astfel de comunități și pentru desfășurarea activităților specifice.
Datorită registrului înființat de ANRE, se deschide drumul pentru ca energia produsă, de pildă, de panourile fotovoltaice instalate de o asociație sau de mai mulți proprietari să fie utilizată în comun de membrii comunității. Acest model este aplicat deja în mai multe țări din Europa.
Potrivit experților din domeniu, astfel de comunități pot contribui la:
reducerea facturilor la electricitate
utilizarea mai eficientă a energiei produse local
creșterea independenței energetice
încurajarea investițiilor în panouri fotovoltaice și soluții de stocare
În practică, comunități de energie ar putea apărea la nivelul unor blocuri de locuințe, cartiere, sate sau chiar al unor zone industrial, notează Știripesurse.
Potrivit deciziei luate de ANRE, dintr-o comunitate de energie pot face parte:
persoane fizice
autorități și instituții publice
unități administrativ-teritoriale
întreprinderi mici și mijlocii
asociații și alte entități juridice
Registrul național al comunităților de energie va cuprinde informații despre comunitățile constituite și va permite monitorizarea dezvoltării acestui nou segment al pieței energetice.
În mai multe state din Uniunea Europeană, comunitățile de energie au devenit un instrument important pentru reducerea costurilor la electricitate și pentru accelerarea tranziției către energia verde.
Prin crearea Registrului național al comunităților de energie, România face primul pas concret pentru implementarea acestui model și pentru extinderea participării cetățenilor la producția de energie regenerabilă.
Pentru românii care au deja panouri fotovoltaice sau intenționează să investească în astfel de sisteme, noul cadru poate deschide, în viitor, posibilitatea de a produce și utiliza energia într-un mod mai flexibil și mai eficient, mai notează sursa citată.