Femeia s-a prezentat la clinică pentru o intervenție estetică la sâni în anul 2022. Operația nu a reușit atunci, urmând alte două intervenții, ultima fiind efectuată în 2025.
“M-am trezit doar cu o schimbare de implant, nu și cu o ridicare a sânilor, procedura pe care eu o cerusem inițial și era importantă pentru mine. Motivația a fost că implantul ales a fost prea mare. M-au lăsat așa, mi-au zis să stau liniștită că mi-au făcut lifting intern și că o să fie bine”, a spus Maria Alda, pacientă.
Femeia a cerut banii înapoi și, potrivit mesajelor schimbate cu unul dintre reprezentanții clinicii, s-ar fi ajuns la o înțelegere.
„Eu o să returnez banii de operație. Îţi returnez peste banii de operaţie! Vrei să îţi spun că eu sunt mulţumit de intervenţie, să te mint?”, se arată în mesajul primit de pacientă.
“Au spus că o să îmi restituie 15.000 de euro și după aceea cam asta a fost, nu am mai primit nimic de la ei”, a mărturisit femeia.
Astfel, pacienta nu a renunțat, angajând un avocat care a notificat clinica, însă fără rezultat. Următorul pas a fost plângerea la Parchet.
„Am încercat cu toate diligențele și bunăvoința să nu ajungem în față Parchetului și nu au dat un răspuns. De două luni ne chinuim să luăm legătura cu ei, nu ne răspund la notificări, nu ne răspund la telefoane. Nu au vrut să ne comunice pozele de dinainte și de după operații. Acest rezultat a fost datorat lipsei de experiență, în opinia noastră, ce urmează a fi dovedită de expertizele medico-legale care vor fi efectuate în cadrul procedurilor judiciare”.
Clinica a dat un răspuns pe o platforma de socializare în care arată că mult timp după prima intervenție nu au existat nemulțumiri. Medicul o acuză pe pacienta de șantaj: “Ni s-au făcut solicitări repetate de sprijin financiar într-un context pe care îl considerăm o formă de presiune și șantaj pentru alte tratamente și intervenții ce urmau să fie făcute la alte clinici și de alți medici. Pentru că aceste solicitări nu aveau un temei legal sau medical am ales să nu le dăm curs. Până în acest moment nu a existat nici o notificare oficială, civilă sau penală împotriva noastră”, a spus acesta, potrivit TVR.
Avocatul Cătălin Crăciunescu a precizat că a trimis și patru notificări administatorilor clinicii, ultima pe data de 12 mai.