Zeci de mineri transferaţi de la Lupeni la Mina Vulcan au protestat rămânând în subteran, din cauza diferenţelor salariale faţă de fostul loc de muncă, mai precis circa 300 de lei în minus. Protestul a fost început de cei care lucrau în schimbul din noaptea de marți spre miercuri, cărora li s-au alăturat apoi colegi din alte schimburi.
Protestul s-a încheiat joi dimineață, după mai puțin de două zile, după ce minerii au discutat cu secretarul de stat în Ministerul Energiei, Marius Poșa, și cu președintele Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), Dan Marinescu. Cei doi oficiali au promis că vor căuta soluții pentru rezolvarea inechităților în ceea ce privește veniturile angajaților.
”Va trebui inițiat un act normativ pentru exceptarea salariilor minerilor de la prevederile ordonanței-trenuleț. În acest fel, se va crea cadrul legal pentru rezolvarea problemelor legate de salarii. În urma discuțiilor, minerii au acceptat să renunțe la protest. Activitatea a fost reluată”, spune președintele Sindicatului Muntele, Alin Sîn.
După negocierile cu oficialii de resort, cei aproape 70 de mineri care se blocaseră în subteran au ieșit la suprafață.
Potrivit liderului sindical, starea de sănătate a celor doi mineri ajunși miercuri la Compartimentul de Primiri Urgențe Vulcan s-a ameliorat, respectivii fiind în afara oricărui pericol.
Minerii au transmis o listă cu două revendicări care se referă la alinierea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la acest moment, pe fiecare categorie de personal, și la aplicarea coeficienților de ierarhizare, conform Contractului Colectiv de Muncă (CCM) în vigoare.
Potrivit OUG nr.108/2022, lucrările închidere, ecologizare și punere în siguranță a minelor Lupeni și Lonea trebuie realizate etapizat până la 31 decembrie 2026. În ceea ce privește exploatările de cărbune Livezeni și Vulcan, termenul prevăzut pentru închidere este 31 decembrie 2032.
Proiectele tehnice pentru închiderea celor patru mine de huilă din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului au fost avizate favorabil de Ministerul Energiei, scrie ziare.com.