Marian Godină a reacționat public printr-o declarație dură, în care condamnă agresivitatea gratuită a celor din online. Acesta subliniază că mulți dintre cei care comentează răutăcios își varsă, de fapt, propriile neîmpliniri și frustrări, ascunzându-se în spatele ecranelor. Totodată, el taxează ipocrizia generalizată, punctând că mulți dintre „critici” fac greșeli grave de gramatică în timp ce pozează în mentori riguroși.
Marian Godină: „Reacția acelor adulți este mult mai îngrijorătoare”
„A explodat internetul zilele trecute după apariția unui interviu cu o fată care abia ieșise de la Evaluarea Națională. Cu niște unghii enorme și un tatuaj pe mână, fata a spus că se așteaptă să ia nota 4 sau 5, asta după ce i-a zis entuziasmată lui „mamaie” cu care vorbea la telefon, că va „fi dată la știri”.
A mai spus că în viitor vrea să aibă propriul ei salon de pus unghii și gene, un salon „mic și cochet”. Rapid, sute sau chiar mii de adulți au transformat-o pe acea fată în simbolul eșecului societății noastre. Sute de comentarii jignitoare, provenite de la ditamai adulții, au curs pe internet, arătând mult mai bine oglinda societății decât interviul cu un copil de 14 ani.
Mulți dintre cei care comentează agresiv își varsă, de fapt, propriile neîmpliniri. Sunt oameni stresați, nemulțumiți de viețile lor, de joburile lor sau de sistem, care găsesc în astfel de clipuri virale supapa perfectă pentru a-și descărca veninul fără să sufere consecințe.
Este și o doză uriașă de ipocrizie la mijloc. Mulți dintre ei probabil au eșuat în a-și ghida propriii copii sau au avut, la rândul lor, note proaste în școală, (aș paria pe asta la cum scriu) dar pe internet pozează în mentori riguroși și „salvatori ai națiunii”.
Revenind la fată, aceasta a fost brutal de sinceră, a spus că nu a făcut mai nimic la examen. Asta într-o societate plină de impostori cu doctorate copiate sau scrise de alții. De altfel, în cele câteva minute de interviu, domnișoara a răspuns sincer, spontan și a vorbit cursiv, fără dezacorduri și greșeli. Visul ei e să aibă propriul salon de pus unghii și gene. Nu a zis că vrea să devină chirurg sau să lucreze la NASA.
Să ne amintim că tot în urmă cu câteva zile, un politician român se visa prim ministru, iar când deschidea gura, între două sugeri de măsele, asasina limba română, nefiind în stare să construiască două fraze. Omul ăla nu voia să pună unghii, voia să conducă o țară.
În concluzie, cursivitatea în exprimare, lipsa tracului în fața camerei și asumarea reflectă o formă de inteligență emoțională și abilități de comunicare pe care mulți copii de nota zece nu le au. Unghiile lungi și tatuajul la 14 ani au fost, evident, momeala perfectă pentru armata de experți în educație de pe Facebook, cei care înjură copii tot pe Facebook.
Trăim într-o cultură vizuală, în care adolescenții își caută identitatea prin estetică (adesea copiată de pe rețele sociale). Să transformi niște alegeri estetice adolescentine și o notă mică la un examen într-o sentință pe viață arată mult mai puțină maturitate decât cea a unui copil de 14 ani.
Reacția acelor adulți este mult mai îngrijorătoare pentru viitorul țării decât nota 4 sau unghiile lungi ale fetei. Fata își poate schimba unghiile și poate învăța oricând dacă își propune asta. În schimb, caracterul acelor adulți care au ales să strivească public un copil este mult mai greu de corectat„, a scris Marian Godină pe rețelele sociale.