Societate

Luca Niculescu spune când se află procentul indexării pensiilor și dacă vin taxe noi în 2027: „Discuţiile avansează”

Publicat în

Premierul Luca Niuclescu a venit cu vești pentru pensionari la o conferinţă susţinută la Cernavodă. „Discuțiile avansează”, a răspuns premierul Luca Niculescu când a fost întrebat cum stau negocierile pentru indexarea pensiilor și când vor afla pensionarii procentul exact.

Întrebarea a venit în contextul în care vârstnicii se tem că vor avea de plătit facturi mai mari iarna aceasta.

Premierul a explicat că ministrul Finanțelor va prezenta un raport despre situația fiscal-bugetară a țării. Procentul exact se va cunoaște „în momentul în care elaborăm bugetul”, adică „în aproximativ o lună”, a precizat Niculescu.

Pensiile au fost înghețate în 2025 și 2026. Potrivit Legii 360/2023, punctul de referință se majorează în ianuarie cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă jumătate din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Formula ar duce la o creștere de aproximativ 7,7% de la 1 ianuarie 2027. Ministrul Muncii, Florin Manole, a vorbit despre o estimare informală a Casei Naționale de Pensii de 7,3%.

Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă va avea o capacitate de 100% în 24 de ore. Pierderile depăşesc 200 de milioane de euro

Pe 3 noiembrie, la TVR, Luca Niculescu spusese că indexarea va avea loc „cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027”.

Întrebat dacă poate garanta că taxele nu vor crește în 2027, după ce ministrul Finanțelor a lăsat să se înțeleagă că varianta nu este exclusă, premierul a evitat un răspuns ferm. „Ce pot să vă garantez este că veți avea răspunsul la această întrebare în exact momentul în care vom face bugetul”, a spus Niculescu.

„Dorința noastră mare este de a nu avea taxe și impozite noi”, a adăugat el. Premierul a explicat însă că există „și alte variabile care intră în această ecuație”: fondurile din PNRR, execuția bugetară până la finalul anului, traiectoria fiscal-bugetară și veniturile prevăzute pentru anul viitor.

„Este greu în acest moment să le spui românilor: știți, va trebui să suportați din nou taxe și impozite noi”, a mai declarat premierul.

Florin Manole: Procentul pe care îl voi trimite către ministrul de Finanţe şi premier pentru majorarea pensiilor va fi cel care va rezulta, în marja discuţiei despre buget, din cifrele statistice. Dacă ar fi să trimit mâine, ar trebui să-i trimit 7,3

Ministrul Muncii, Florin Manole, afirmă că pensiile ”cu certitudine” vor fi indexate, arătând că va trimite către Guvern propunerea de ”respectare a legii care prevede majorarea cu rata inflaţiei de 7,3%”. Manole subliniază că aceasta nu este ”o promisiune a Guvernului sau a PSD” şi admite că majorările cu 7 procente sunt mici, raportat la creşterile de preţuri din toate sectoarele. ”Eu nu sunt aici avocatul ideii că curge lapte şi miere, (…) eu am spus că obiectivul acestui guvern, spre deosebire de politica anterioară de austeritate, este să nu curgă sânge din nicio categorie socială”, spune ministrul.

Florin Manole a afirmat că pensiile vor creşte „cu certitudine” anul viitor. „Procentul pe care îl voi trimite către ministrul de Finanţe şi premier va fi procentul care va rezulta, în marja discuţiei despre buget, va rezulta din cifrele statistice pe care le vom avea. Dacă ar fi să trimit mâine, ar trebui să-i trimit 7,3. Dar nu vreau să se înţeleagă 7,3 ca pe promisiune a Guvernului sau Partidului Social Democrat sau altceva. Este legea. Legea. Şi voi trimite respectarea legii către…”, a declarat Florin Manole, la Antena 3, miercuri seară.

Pensii 2026. Pensionarii cărora li s-au calculat drepturile greșit vor primi banii din urmă: „Luăm măsurile legale pentru ca pensionarii să primească toate drepturile care le se cuvin”

Ministrul s-a arătat convins că majorarea pensiilor este un deziderat al tuturor. „N-am văzut nicio voce din spaţiul public, nici din Guvern, nici din afara Guvernului, care să zică «nu» majorării pensiilor. Înţeleg că există nevoia de a ne încadra în restricţiile pactului fiscal-bugetar, dar eu cred că trebuie să o facem cu altfel de economii decât de la pensionari. Adică ne respectăm angajamentele, dar nu din nou presiunea pe pensionari după 2 ani în care nu au crescut pensiile, nu s-au majorat”, a adăugat Florin Manole.

El a admis, pe de altă parte, că majorarea care se va face nu acoperă nici pe departe povara fiscală pe care familiile din România o suportă.

„Sigur că nu sunt suficienţi (banii în plus – n.r.) şi eu nu sunt aici avocatul ideii că curge lapte şi miere, că m-a mai întrebat cineva dacă curge lapte şi miere. Nu, eu am spus că obiectivul acestui guvern, spre deosebire de politica anterioară de austeritate, este să nu curgă sânge din nicio categorie socială”, a susţinut ministrul Muncii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version