Cât costă să mănânci la cantina ASE București? Răspunsul a fost oferit de un student al universității, printr-un clip postat pe TikTok, și s-a viralizat foarte rapid, adunând sute de comentarii. Motivul? Prețul plătit de student pentru o masă completă, aproape incredibil pentru România anului 2025.
Respectivul student a filmat produsele cumpărate de la cantina universității și a comentat suma plătită, scurt și la obiect, cu cuvintele ”ASE-ul își face datoria”.
Care sumă, fără echivoc, este mai mică decât costă, în medie, o masă în oraș.
”Uitați aici, ASE-ul își face datoria. Deci avem așa, o ciorba, un piure cu cotlet de porc. Bam, frumos, aici o chiflă. Mămăligă cu cârnăciori, castraveți. 20 de lei! ASE-ul își face datoria!”, a spus autorul clipului, citat de ziare.com.
Postarea făcută de student a adunat numeroase comentarii. Mulți sunt de părere că suma plătită a fost mică, în timp ce alți internauți consideră că masa nu a fost ieftină.