Societate

Hidroelectrica avertizează că nu poate acoperi singură deficitul de energie din această iarnă. România are rezerve reduse de apă și gaze la intrarea în iarnă

Publicat în

Potrivit concluziilor Comandamentului Energetic Național, reunit miercuri seară, autoritățile analizează mai multe scenarii pentru acoperirea consumului în sezonul rece, când cererea ar putea ajunge la 9.600 MW. România este deja dependentă de importuri în anumite intervale orare, iar oficialii Ministerului Energiei avertizează că achizițiile de electricitate la prețuri ridicate ar putea determina noi scumpiri pentru consumatori.

Hidroelectrica, afectată de seceta severă și de reducerea rezervelor de apă

Compania a explicat că producția hidrocentralelor este limitată de debitele reduse ale râurilor, în majoritatea secțiunilor hidrologice fiind înregistrate valori medii lunare sub jumătate din mediile multianuale.

Dunărea, care contribuie cu aproximativ 40% la producția anuală a Hidroelectrica, a înregistrat începând din luna mai debite sub nivelurile obișnuite. Potrivit prognozelor, această situație ar urma să continue până la sfârșitul anului.

„Hidroelectrica nu poate acoperi singură eventualele deficite de energie din Sistemul Energetic Național (SEN). Rolul companiei este de a contribui la echilibrarea sistemului, alături de toți ceilalți producători și participanți activi pe Piața de Echilibrare”, a transmis Biroul de presă al companiei, miercuri seară, pentru Libertatea.

Reprezentanții producătorului de energie au precizat că seceta a obligat compania să utilizeze rezerve suplimentare de apă și să cumpere electricitate pentru respectarea obligațiilor contractuale.

„În aceste condiții, Hidroelectrica a fost nevoită să utilizeze volume suplimentare de apă din lacurile de acumulare pentru a-și onora obligațiile contractuale și, în paralel, să achiziționeze energie electrică din piață pentru a acoperi necesarul de livrare.

Totodată, contextul dificil de pe piața de energie a fost accentuat de disponibilitatea redusă a producției din alte surse, inclusiv de indisponibilitatea Unităților de la CNE Cernavodă, începând cu luna august, pe fondul condițiilor generate de debitele foarte scăzute ale Dunării. Unul dintre agregate a fost repornit în aceste zile, iar Hidroelectrica a fost prezentă în toată această perioadă pe Piața de Echilibrare”, au mai precizat reprezentanții companiei.

Consumul de energie ar putea ajunge la 9.600 MW în ianuarie și februarie

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Pavel-Casian Nițulescu a declarat că autoritățile se pregătesc pentru un consum maxim de aproximativ 9.600 MW în lunile de iarnă, în special în perioadele în care temperaturile vor coborî sub minus 10 grade Celsius.

Pentru acoperirea cererii, România ar putea apela atât la importuri, cât și la repornirea unor capacități de producție.

„Capacitatea de import poate ajunge până la 4.600 MW, dar mai exact 4.000 MW este cea normală. Există posibilitatea să importăm la orele de vârf, avem posibilitatea să repornim și alte capacități de producție de energie electrică. De aceea am avut comandamentul mult mai larg și am durat mai mult, am identificat soluțiile care pot fi scoase în momentul de criză”, a explicat Nițulescu.

Un grup de lucru constituit împreună cu Dispecerul Energetic Național analizează posibilitatea introducerii în sistem a unor capacități suplimentare de aproximativ 1.000 MW până la sfârșitul anului.

Acestea ar urma să provină atât din surse regenerabile, cât și din centrale care utilizează combustibili fosili, inclusiv gaze naturale.

Autoritățile iau în calcul și creșterea producției la centrala Mintia, aflată în etapa testelor tehnologice și care funcționează în prezent aproximativ opt ore zilnic.

În cazul centralei Iernut, după mai multe amânări, începerea testelor tehnologice este programată pentru ianuarie 2027.

România a importat peste 3.000 MW într-o singură seară

Datele Transelectrica arată că, în seara zilei de 2 noiembrie, consumul național de electricitate a depășit pentru prima dată în ultimele opt luni pragul de 8.000 MW.

La ora 17:43, cererea ajunsese la 8.065 MW, în timp ce producția internă era de numai 5.041 MW. Diferența a fost acoperită prin importuri de peste 3.000 MW.

Producția națională provenea în principal din hidrocarburi, cu 2.154 MW, reprezentând 42,75% din total, și din hidrocentrale, cu 1.605 MW, respectiv 31,85%.

Centralele pe cărbune asigurau 830 MW, energia nucleară contribuia cu 286 MW, iar instalațiile de stocare furnizau 75 MW.

Contribuțiile biomasei și energiei eoliene erau de 55 MW, respectiv 45 MW, în timp ce producția fotovoltaică netă figura la minus 11 MW.

Ministerul Energiei avertizează asupra riscului de scumpire a electricității

Dependența de importuri în perioadele de consum maxim ar putea pune presiune asupra prețurilor, în condițiile în care electricitatea achiziționată din exterior poate depăși 500 de euro/MWh.

„Există riscul să crească prețul, cât avem importuri mai mari la orele la care nu ne așteptam să facem importuri, la capacități și cantități de 4.000 de megawați, la prețuri care depășesc valori istorice de 500 de euro sau mai mult de 500 de euro pe megawatt-oră, e normal să crească prețul. Sunt făcute mai multe scenarii, dar rolul nostru este să identificăm soluții, să creștem capacitatea de producție, să eliminăm cât mai mult importurile de energie electrică”, a declarat Nițulescu.

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a avertizat anterior că facturile la electricitate ar putea crește cu până la 22% față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Pentru consumatorii casnici, prețurile gazelor naturale ar urma însă să rămână la nivelul din 2025.

Potrivit evaluărilor Transelectrica, Sistemul Energetic Național funcționează în condiții de siguranță, dar dependența de importuri și rezervele reduse reprezintă provocări importante pentru sezonul rece.

O îmbunătățire a situației este așteptată odată cu revenirea în funcțiune a ambelor unități ale centralei nucleare de la Cernavodă, estimată până la sfârșitul săptămânii.

„Revenirea acestora va aduce în sistem o putere suplimentară de aproximativ 1.200-1.300 MW și va reduce necesarul de import”, a explicat Nițulescu.

Citește și: România amână cu doi ani punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Noile termene anunţate de Ministerul Energiei

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version