Societate

Furturi pe Autostrada A7. Anunțul făcut de directorul DRDP: „Ne confruntăm cu incidente de acest gen săptămânal”

Publicat în

Situația furturilor de pe Autostrada A7 a fost semnalată de Sorin Robu, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, care spune că instituția se confruntă cu asemenea incidente săptămânal. Conform acestuia, pe cei 220 de kilometri de autostrdă aflați în adminstrarea regională au fost înregistrate numeroase cazuri în care persoane care  tranzitează A7 au încercat să plece cu obiecte din dotările spațiilor de servicii.

Citește și: Cum arată cel mai lung tunel de autostradă din România. Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul 1 a ajuns la 82%

Printre bunurile vizate se numără chiuvete, vase de toaletă, calorifere și alte componente sanitare. Directorul DRDP Buzău spune că unele persoane încearcă să ia chiar și elemente de infrastructură, cu toate că întreaga autostradă beneficiază de supraveghere video.

Unul dintre cele mai grave cazuri semnalate de conducerea DRDP Buzău este dispariția a aproximativ 300 de metri liniari de plasă metalică de pe tronsonul Buzău-Ploiești. Gardul are un rol important pentru siguranța circulației, deoarece împiedică animalele de pe câmp să ajungă pe carosabil. Odată ce aceste elemente de protecție sunt îndepărtate, există riscul ca animale precum câini, oi sau animale sălbatice să pătrundă pe autostradă, notează BZI.

La vitezele cu care circulă șoferii pe un asemenea drum, întâlnirea cu un animal poate provoca un accident extrem de grav. Șoferii pot pierde controlul mașinii în urma unei manevre bruște, iar urmările pot fi fatale.

„Anumiți participanți la trafic au încercat să plece cu chiuvete, toalete, calorifere. Oamenii trebuie să înțeleagă că sunt monitorizați video și nu pot pleca cu asemenea obiecte fără să fie identificați. Ne confruntăm cu incidente de acest gen săptămânal. De exemplu, pe tronsonul Buzău-Ploiești, au fost furați 300 metri liniari de gard, plasă de gard. Pot numi asta o crimă, cumva, pentru că, în 300 metri liniari de plasă, intrând animale poate să însemne un accident mortal instantaneu, fără nicio șansă la vitezele cu care se circulă pe autostradă. Oamenii nu înțeleg treaba asta”, a declarat directorul DRDP Buzău la Focus TV.

Citește și: Rompetrol Downstream deschide primele stații de carburanți de pe Autostrada Transilvania (A3)

Furturile sunt surprinse de camerele video, înregistrările fiind colectate în timp real la Centrul de Întreținere și Comandă de la Spătaru, județul Buzău. Conform informațiilor transmise de conducerea DRDP, sistemul poate semnala incidentele și transmite alerte către personalul responsabil de administrarea drumului. Imaginile sunt puse la dispoziția instituțiilor abilitate, inclusiv Poliției, pentru verificări și identificarea persoanelor implicate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version