”Proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice urmează să fie depus miercuri, 22 iulie, la Senat”, a anunțat, luni seară, PNL.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat la acest anunț, reiterând poziția social-democraților față de respectivul proiect de act normativ.
În emisiunea ”Punctul culminant” de la România TV, realizatorul acesteia, Victor Ciutacu, i-a amintit liderului social-democraților despre anunțul făcut de liberali privind proiectul legii salarizării.
În același context, șeful PSD a ținut să sublinieze că social-democrații, în urma consultărilor cu reprezentanții tuturor categoriile profesionale, vor centraliza criticile aduse proiectului și le vor transforma în amendamente.
”Am strâns toate nemulțumirile și le vom transpune în amendamente”, a precizat Sorin Grindeanu, care a adăugat că PSD nu va susține proiectul dacă acesta nu va conține amendamentele.
”Dacă nu se aprobă amendamentele, nu îl votăm”, a conchis liderul social-democraților.
Tot despre legea salarizării, șeful PSD a declarat anterior, tot luni, că partidul condus de el ”nu poate vota o lege care nemulţumeşte pe toată lumea”.
”Am fost informat de Florin Manole (fostul ministru al Muncii – n.r.) că a finalizat întâlnirile cu sindicatele. PSD lucrează în acest moment, împreună cu organizaţiile sindicale, la o serie de amendamente consistente, prin care să facem o lege mai echitabilă care să respecte şi anvelopa bugetară. Este clar că, în actuala formă, PSD nu poate vota o lege care nemulţumeşte pe toată lumea şi care taie din banii profesorilor, medicilor sau militarilor. Este exclus ca PSD să susţină această variantă. Repet, exclus”, a subliniat Grindeanu.