EXCLUSIV Azilele groazei din fieful lui Bolojan. Dezvăluiri șocante ale unui fost primar la care se apela pentru îngroparea bătrânilor decedați. ”Scoate mortul din sicriu, îl bagă în sac și mi-l lasă într-un colț”
Apar noi dezvăluiri șocante, aproape incredibile, despre azilele groazei din județul Bihor, deținute de Viorel Pașca.
Fostul edil al comunei Tinca, Teodor Coste, i-a povestit realizatorului de emisiuni Victor Ciutacu de la România TV despre cum i se cerea ajutorul pentru îngroparea bătrânilor decedați și cum întreaga activitate a azilelor ilegale s-ar fi desfășurat cu complicitatea unor instituții unde ”toată lumea tăcea din gură”.
Coste a confirmat că el a înaintat Camerei Deputaților plângeri care aruncă în aer mafia din fieful lui Bolojan.
Fostul edil a relatat, în acest context, cum i se cerea sprijinul pentru îngroparea bătrânilor decedați, pe motiv că aceștia au murit ”pe raza comunei”, unde se aflau azilele.
Șocantă este însă dezvăluirea despre un mort abandonat într-un sac din plastic, pentru a rămâne în grija primarului!
Teodor Coste a mărturisit că a trăit timp de o lună ”calvarul” în care i se aduceau morți din azilele groazei.
”Mi-a adus mortul la primărie și eram și în campanie. Am crezut că mi-a dus mortul și se termină treaba, dar mi-a dus altul altul și iar altul și am cedat nervos. Cine mă mai apără pe mine, că nu mă mai apără nimeni?!
Mi-a adus mortul, că dumnealui nu îi mai convenea de relații cu primăria referitor la eliberarea actelor, impozite pe case…
Mă sună sa vin la primărie, că mă așteaptă Pașca cu sicriul. ‘Dă-mi-l la telefon! Ai ingropat sute de oameni!’. Încerca să-mi arate legea, că dacă a decedat pe teritoriul comunei, atunci sunt eu obligat. ‘Dar sutele pe care i-ai îngropat până acum?’. (…)
După două ore, când m-am consultat cu alții și am dus mortul la capelă, era într-un sicriu elegant, un sicriu de prezentare.
Eu m-am ținut tare, că nu-mi convenea să îngrop eu oamenii pe care îi aducea din țară, pe banii locuitorilor comunei. Era direct atac împotriva mea.
După nu știu cât timp, scoate mortul din sicriu, îl bagă în sac și mi-l lasă într-un colț acolo, în camera frigorifică. ‘Ce faci, domnule?’. L-a lăsat și a plecat de acolo cu domnul de la pompe funebre.
Stă omul ăla o zi, mă duc la popa ortodox – cimitirele sunt ale cultelor, nu pot să comand… M-am rugat și l-am îngropat creștinește, cu slujbă. După trei-patru zile, mă sună Poliția să mă duc în față la capelă, ca mi-a adus alt mort. Calvarul asta a fost o lună de zile”, a povestit fostul edil, în exclusivitate pentru România TV.
Teodor Coste a mai sugerat că activitatea azilelor groazei s-ar fi desfășurat cu complicitatea unor instituții unde ”toată lumea tăcea din gură”.
”Nu are rost să ne ascundem. Era lumea mulțumită, domnul rezolva problemele la mai multe instituții… (…) Toată lumea tăcea din gură și mergea treaba înainte”, a spus fostul primar.
În dosarul azilelor care funcționau ilegal în Bihor, proprietarul acestora, Viorel Pașca, și alte cinci persoane se află sub control judiciar.
Potrivit anchetatorilor, începând din 2006, în județul Bihor, Viorel Pașca și alți apropiați au adăpostit în imobilele lor persoane fără locuință și fără familie. Victimele erau trimise către centrele lui Pașca în baza unor anchete sociale, o soluție la care instituțiile statului apelau din cauza lipsei propriilor capacități de îngrijire, însă totul se realiza fără consimțământul informat al celor vizați. Astfel, pe parcursul a 17 ani, peste 3.300 de persoane cu dizabilități, vârstnici și oameni ai străzii au trecut prin aceste adăposturi, fiind exploatate sistematic de Viorel-Teodor Pașca în scopul obținerii de beneficii financiare.
Prejudiciul în acest caz este estimat la peste 13 milioane de lei, reprezentând bani primiți de la bolnavi sau din donații pe care suspecții din dosar le-ar fi investit, de fapt, în zeci de case.
Sute de oameni decedați în azilele ilegale din Bihor au fost îngropați pe un câmp, pe crucile unora scriind ”necunoscut”.