Deoarece nu sunt stabilite taxe și impozite la nivel local, primarul susține că nu mai poate plăti energia electrică din bugetul de stat și le-a solicitat celor de la Electrica Furnizare sistarea serviciului. De asemenea, acesta a spus că a încercat în 7 ședințe consecutive să voteze noile taxe și impozite locale, dar consilierii s-au opus.
Datorită faptului că în nenumărate rânduri, 7 (șapte), ședințe consecutive a consiliului local, consilierii locali ai comunei Almașu Mare nu au aprobat stabilirea impozitelor și taxelor locale, și din această cauză nu se pot face încasări la bugetul local, cer prin prezenta întreruperea cu energie electrică a iluminatului public, în toate satele din comună, pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 01.03.2026, întrucât nu mai avem resurse financiare pentru plata energiei electrice.
De asemenea, cer prin prezenta întreruperea cu energie electrică a școliilor și a căminelor culturale din comună, pe o perioadă nedeterminată, din aceleași motive, începând cu data de 01.03.2026.