Ciprian Ciucu anunță că bucureștenii ar putea plăti mai mult pentu căldură în această iarnă: „Prețul este printre cele mai mici din țară. Nu am nicio garanție că nu va mai crește”
Primarul general Ciprian Ciucu spune că bucureștenii ar putea avea facturi mai mari la căldură și apă caldă în această iarnă, după ce Primăria Capitalei și Termoenergetica au analizat majorarea tarifului plătit de populație.
Ciucu arată că tariful plătit în prezent de bucureșteni nu a fost majorat din 2022, în timp ce costurile sistemului de termoficare au crescut. În aceste condiții, Primăria suportă în continuare cea mai mare parte din prețul real al gigacaloriei.
„În acest moment, două treimi din preț, 60% de fapt, este suportat de către primărie, de către bucureșteni, și restul este suportat de către populație. Deci am primit această recomandare din partea direcției de specialitate, o cere și Termoenergetica, o cer foarte mulți, pentru că situația financiară este foarte proastă.”, a transmis Ciprian Ciucu.
Primarul general susține că o eventuală majorare nu poate fi decisă unilateral de primarul general, fiind necesar votul consilierilor generali.
„Acest lucru trebuie să-l discut mai întâi cu grupurile politice. Pentru că eu pot să propun orice, dar dacă nu este votat în Consiliul General, degeaba.”, mai punctează Ciucu.
Edilul atrage atenția că Bucureștiul are în prezent unul dintre cele mai mici tarife pentru populație din țară.
„În acest moment, prețul la populație în București este printre cele mai mici din țară. (…) Nu am nicio garanție în acest moment că prețul nu va mai crește, nu a mai crescut din 2022”, mai spune Ciprian Ciucu.
Posibila majorare a tarifelor vine în condițiile în care sistemul de termoficare al Capitalei continuă să aibă probleme. Potrivit datelor prezentate, acesta funcționează la aproximativ 60% din capacitate.
În jur de 1.000 de blocuri din București nu beneficiază în prezent de apă caldă, iar aproape 3.000 de imobile întâmpină probleme cu furnizarea. În unele zone, apa caldă ajunge cu întârziere, la temperaturi scăzute sau cu presiune insuficientă.