Un polițist a fotografiat cu telefonul personal actul de identitate și permisul unei persoane, fără acordul acesteia, în timă ce intenționa să aplice o sancțiune contravențională, potrivit celui mai recent raport al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
În urma verificărilor, inspectoratul județean de poliție unde activa agentul a fost sancționat, deoarece nu avea reguli clare care să interzică folosirea dispozitivelor personale pentru fotografierea documentelor legate de activitatea de serviciu, scrie avocatnet.ro.
Persoana vizată a făcut o sesizare, în care a reclamat că polițistul i-a fotografiat actele pentru a întocmi ulterior procesul-verbal. Nemulțumită de răspunsul primit de la inspectorat, aceasta s-a adresat ANSSPDCP, care a demarat o investigație.
Astfel, autoritatea a demonstrat că inspetoratul nu a putut demonstra că a adoptat suficiente măsuri pentru protejarea datelor prelucrate în teren și pentru prevenirea folosirii telefoanelor personale la fotografierea documentelor cetățenilor.
Instituția a încălcat prevederile Legii nr. 363/2018, care obligă operatorii să implementeze și să dovedească existența unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru securitatea datelor și limitarea accesului neautorizat.
În baza Legii nr. 190/2018, ANSPDCP a sancționat inspectoratul cu avertisment și a impus un plan de remediere: actualizarea procedurilor interne și instruirea personalului pentru a preveni colectarea excesivă și nesecurizată de date personale. Inspectoratul a aplicat ulterior măsurile dispuse.