La determinarea obligațiilor de plată pentru CAS și CASS se ia în considerare salariul minim brut aflat în vigoare la 1 ianuarie 2026, adică 4.050 de lei. Chiar dacă nivelul salariul minim este majorat în a doua parte a anului, plafoanele anuale de contribuții rămân calculate prin raportare la valoarea existentă la începutul anului.
„În aplicarea prevederilor art. 148, 151, 170, 174 și 1741, la verificarea încadrării venitului în plafoanele anuale, precum și la stabilirea bazei anuale de calcul al contribuției de asigurări sociale, respectiv al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate se ia în calcul valoarea salariului minim brut pe țară stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului de realizare a venitului pentru care se stabilesc contribuțiile sociale, indiferent dacă în cursul aceluiași an se utilizează mai multe valori ale salariului minim brut pe țară”, potrivit articolului 1351 din Codul Fiscal, modificare introdusă prin OUG nr. 128/2024.
„Toate entitățile care desfășoară activitate independentă cum ar fi – PFA, IF, II, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală (pentru cei fără contract de muncă cu normă întreagă) – datorează în anul 2026 atât CAS, cât și CASS. Acestea se calculează folosind salariul minim pe economie brut la 1 Ianuarie 2026, în speța 4.050 lei, chiar dacă vom avea o majorare a acestuia, de la 1 iulie 2026, la 4.325 lei”, a punctat Cosmin Dumitrașcu, antreprenor, expert contabil & fondator ABS Group Romania, pentru startupcafe.ro.
Acesta subliniază că obligația de plată la CAS se instituie atunci când câștigul anual este la nivelul de cel puțin 12 salarii minime brute – 48.600 de lei, caz în care valoarea CAS este de 12.150 de lei, sau la nivelul de 24 de salarii minime – 97.200 de lei, caz în care CAS-ul devine 24.300 de lei. Acesta este plafonul maxim, care nu poate fi depășit indiferent de venit.
„Referitor la CASS (sănătate) au fost instituite schimbări noi – plafonul maxim anual a crescut crește de la 60 la 72 de salarii minime brute. Asta presupune că CASS maxim pentru activități independente ajunge la 29.160 lei (10% din 72 de salarii minime). Așadar, avem CASS mai scump în 2026 față de 2025”, a mai spus Cosmin Dumitrașcu.
PFA-urile și persoanele care obțin venituri din chirii, investiții, tranzacții crypto și alte surse declară și plătesc contribuțiile la pensii (CAS) și sănătate (CASS) prin Declarația Unică (formularul 212).
Termenul pentru declararea și plata acestor contribuții este 25 mai din anul următor celui în care au fost obținute veniturile. Astfel, pentru veniturile realizate în 2026, contribuabilii vor depune declarația și vor achita taxele până la 25 mai 2027.