Societate

Ce poți lucra fără diplomă de BAC? Domeniile cu angajări rapide și salarii bune

Publicat în

Diploma de BAC nu mai este o condiție obligatorie pentru a începe o carieră profitabilă, tinerii orientându-se masiv către HoReCa, logistică și call centere. În același timp, mulți absolvenți aleg o reorientare profesională rapidă și se înscriu la școlile de aviație pentru a deveni însoțitori de bord.

Citește și: Ce fac tinerii după ce dau bacul. Mulți spun că diploma e doar o hârtie

Tinerii se pot angaja în mai multe domenii fără diploma de BAC

Respins la proba de biologie, Alessio urmează acum cursurile pentru însoțitori de bord și are ca obiectiv principal să se angajeze într-o companie aeriană înainte de finalul verii: „De când eram copil mi-am dorit să intru în aviație! De când am zburat prima dată cu părinții mei. Sigur am nevoie și de ăla în viață mai încolo, pentru ce-mi doresc eu să fac„.

Avem și dintre cei care au promovat Bacalaureatul și din cei care nu au promovat. Șansele lor, real vorbind, sunt egale. Cursul durează aproximativ 3 săptămâni. Sunt perioade în care sunt și trei interviuri pe săptămână”, a precizat Daniel Răducu, trainer.

Chiar și fără diploma de BAC, platformele de recrutare oferă constant posturi în diverse industrii pentru candidații cu chef de muncă. O opțiune accesibilă tinerilor absolvenți este poziția de manipulant marfă. Deși salariul de bază pornește de la pragul minim, venitul net poate fi rotunjit semnificativ prin ore suplimentare și bonusuri.

Pe lângă salariul fix pe care îl primesc lucrătorii din depozitul nostru, avem și bonuri de masă, dar și bonusuri de performanță. Trebuie să fie atent la detalii, atent la ce se întâmplă în echipa lui, să fie un team player, să aibă putere de muncă„, a declarat Adriana Manu, director de marketing firmă de curierat.

Și în HoReCa se caută tineri, iar salariile sunt destul de bune. „Avem partea de salariu, tips și bonuri, ce se duce undeva în jur de 4.000 de lei. Masă asigurată în fiecare zi, transportul către casă. Nu sunt niște joburi unde să ai neapărat nevoie de studii superioare sau diplomă de BAC. Ajutor de ospătar, ajutor de bucătar, barman sau ajutor de barman și partea de hostess”, a explicat Ionuț Păun, directorul de HR al unui lanț de restaurante.

Să se uite la acele competențe specifice pe care le-ar putea dobândi. Fie învață o limbă străină fie își fac un anumit curs de calificare sau de certificare. Cu cât competențele tale sunt mai specifice, chiar dacă nu ai diplomă de Bacalaureat, șansele pentru un job cresc și salariul odată cu aceasta„, recomandă Bogdan Badea, CEO platformă de recrutare, potrivit Observatornews.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version