Călin Georgescu se află în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care, împreună cu Ionel Rusen, este acuzat că l-ar fi înșelat pe omul de afaceri Răzvan Leu, de la care ar fi luat 1,1 milioane de euro pentru care i-ar fi promis deschiderea unei linii de finanțare de la o bancă străină.
Cristela, mesaj pentru susținătorii lui Călin Georgescu la miezul nopții
Soția fostului candidat la alegerile prezidențiale le-a transmis un mesaj susținătorilor care s-au instalat cu corturi și pături în fața Arestului Central.
”2 octombrie 2026
Începe a patra noapte. Împreună.
În aceste zile și nopți am primit mii de mesaje, v-am auzit și v-am simțit dragostea, dar și zbuciumul, neliniștea. Tocmai de aceea vă scriu și vă reamintesc cu toată recunoștința: suntem cu toții într-o Lucrare. Lucrarea lui Dumnezeu, nu a oamenilor! Dacă El ne-a învrednicit de o asemenea cinste, să nu-I zădărnicim nicicum Lucrarea. Nu vă lăsați copleșiți!
Mai puternică decât durerea să ne fie credința. Mai fierbinte decât mâhnirea în fața nedreptății să ne fie rugăciunea. Această etapă are un rost. Dacă nu ne-ar fi fost de folos, Dumnezeu nu ar fi îngăduit-o. Să rămânem tari în credință, căci pe măsura credinței noastre ne va răspunde Dumnezeu!
Familia mea mare, sa stăruim în rugăciune. Împreună.
Asta e tot ce contează.”, a transmis Cristela Georgescu pe pagina sa de Facebook.
În perioada următoare, Călin Georgescu ar urma să fie scos oricum din centrul de detenție, pentru a participa la perchezițiile informatice ce urmează să aibă loc în dosarul în care este acuzat că, împreună cu alte persoane, ar fi prejudiciat o persoană cu peste un milion de euro.