Societate

Ce a spus o australiancă după ce a gustat cârnați la un festival din Harghita. Zeci bucătari s-au întrecut în rețete inedite

Publicat în

Ce a spus o australiancă după ce a gustat cârnați la un festival din Harghita. 33 de echipe din trei țări s-au întrecut la festivalul cârnaților de la Nistorești. Grătarele au sfârâit de dimineața până seara pe terenul de fotbal din localitate.

Ce a spus o australiancă după ce a gustat cârnați la un festival din Harghita. Peste 50 de tipuri de cârnați au fost pregătiți la Nistorești

Au fost pregătite peste 50 de tipuri de cârnaţi, astfel că vizitatorii au avut de unde alege.

„Am pregătit astăzi 150 de metri de cârnaţi, condimentaţi după o reţetă proprie. Îi prăjim pe toţi 150 de metri, deodată, pe acest grill uriaş”, spune Gabriela Palfi, participantă, potrivit Observatornews.ro. 

Citește și Rețetă tradițională de cârnați de Pleșcoi, preparatul românesc protejat de Comisia Europeană

„Cârnaţi tradiţionali de la Cluj, după o reţetă autentică, păstrată din bătrâni. Vă divulgăm o parte: usturoi, sare, piper şi foarte puţină boia afumată şi carne, bineînţeles, slănină şi carne de porc”, spune o altă participată la festival.

Mirosul de grătar le-a făcut poftă și turiștilor aflați în zonă. O australiancă a fost fascinată de gustul inedit al preparatelor.

„Cârnaţii şi brânzeturile sunt delicioase şi foarte diferite faţă de cele din Australia. Este minunat să vezi cum sunt făcuţi cârnaţii”, spune o turistă din Australia.

Citește și Cârnați de porc în sos de vin, o rețetă delicioasă din 1965. Secretele bucătăreselor aprige pentru o savoare aparte

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version