Societate

Cazuri șocante la UPU Iași: O femeie a ajuns la spital cu alcoolemie de 7 la mie, iar un bărbat a fost adus de trei ori în 24 de ore, de două ori în comă alcoolică

Publicat în

Printre cazurile întâlnite de medicii din Iași se numără cel al unui bărbat care, în iarna trecută, a fost adus la spital de două ori în hipotermie severă, după ce consumase alcool și căzuse în stradă.

Prima dată, acesta a ajuns în comă, iar starea lui s-a agravat până la stop cardiac. Medicii au reușit să îl resusciteze și l-au internat. După ce și-a revenit, pacientul a plecat din spital pe propriile picioare. La aproximativ o săptămână distanță, însă, a fost adus din nou la UPU, după ce fusese găsit căzut în fața locuinței sale dintr-o localitate rurală.

„A fost de două ori resuscitat, a avut mai multe vieţi şi poate că supravieţuieşte şi acum. El s-a externat în condiţii foarte bune. Prima oară a venit în stare de comă, a făcut stop, a fost resuscitat, a fost internat, a ieşit cu bine pe propriile picioare şi peste aproximativ o săptămână ne-a fost adus din faţa căsuţei în care locuia, undeva în mediul rural. Fusese la cârciumioara din sat şi nu mai ajunsese să mai deschidă uşa la căsuţa lui, căzuse în faţa căsuţei”, a povestit Diana Cimpoeșu, vineri seară, în emisiunea Medika Antidrog.

Citește și: Tragedie fără margini după accidentul de microbuz din Buftea. Alexia, o tânără de 25 de ani și mamă a unui copil de un an, a murit după o lună petrecută în spital

Femeie cu alcoolemie de 7 la mie, admirată de vecini

Șefa UPU-SMURD Iași a vorbit și despre un caz care arată cât de mult poate fi normalizat consumul excesiv de alcool în anumite comunități. Este vorba despre o femeie care a ajuns la spital cu o alcoolemie de 7 grame la mie, valoare înregistrată în urmă cu câțiva ani în laboratorul unității medicale.

Potrivit medicului, vecinii femeii nu păreau îngrijorați de comportamentul acesteia, ci o admirau pentru cantitatea de alcool pe care o putea consuma. Pacienta a primit îngrijiri medicale, a fost spitalizată și, în cele din urmă, a plecat acasă pe propriile picioare.

„Femeile sperăm că sunt mai cumpătate, dar vreau să vă spun că recordul de alcoolemie pe care noi îl avem a fost stabilit în urmă cu câţiva ani. E vorba de şapte grame la mie pe laboratorul nostru, e un pic diferită metoda faţă de cea de la Institutul de Medicină Legală.

Şi toţi vecinii care ne-au furnizat informaţii ne-au spus că vecina duce, o priveau cu mare admiraţie. Asta este o problemă de societate, este o problemă de percepţie a oamenilor care admiră o femeie matură care consumă alcool astfel încât este deasupra multor bărbaţi de pe aria respectivă şi care, şi la o alcoolemie foarte mare, a fost tratată, a fost spitalizată şi a plecat acasă pe propriile picioare, în stare foarte bună, nu ştim dacă e meritul ei sau al echipei medicale”, a adăugat dr. Diana Cimpoeșu.

A ajuns de trei ori la Urgențe într-o singură zi

Un alt caz prezentat de medic este cel al unui tânăr aflat în divorț, care a ajuns de trei ori la UPU în decurs de 24 de ore. Prima prezentare a fost cauzată de o intoxicație acută cu etanol, însă bărbatul încă se putea ține pe picioare. După ce a primit îngrijiri, a plecat din spital.

La doar câteva ore, ambulanța l-a adus din nou, de această dată dintr-un loc public și în comă alcoolică. Tânărul le-ar fi spus medicilor că problemele din căsnicie și divorțul sunt motivul pentru care a început să consume alcool în exces. După ce a fost tratat, a semnat din nou pentru a pleca la domiciliu.

Situația s-a repetat după alte câteva ore. Bărbatul a fost adus pentru a treia oară cu ambulanța, tot dintr-un spațiu public și tot în comă etanolică. De această dată, alcoolemia depășea 4 grame la mie.

Citește și: Incendiu devastator la un adăpost de animale din Iași. Aproximativ 30 de câini au murit, după ce flăcările au cuprins o suprafață de 300 de metri pătrați

Medicii au decis să îi anunțe părinții, care încercau deja să găsească o soluție pentru situația în care ajunsese fiul lor. Potrivit Dianei Cimpoeșu, acesta avea studii superioare și provenea dintr-o familie cu o situație economică bună, însă nu reușea să își controleze consumul de alcool.

„Prima dată doar o intoxicaţie acută cu etanol, adică se mai ţinea pe picioare, ca să ne exprimăm plastic. A fost tratat şi a plecat, noi am sperat că a mers la domiciliu, pentru că după câteva ore el a fost adus de ambulanţă, dintr-un loc public, în comă etanolică.

Tânărul acesta se afla în divorţ cu soţia, pentru că ne-a declarat că asta este cauza consumului de etanol. Din nou l-am tratat şi din nou a semnat să meargă la domiciliu. A revenit la fel, după câteva ore, cu ambulanţa, tot dintr-un loc public şi tot în comă etanolică, cu alcoolemie peste 4 grame la mie.

A treia oară am anunţat părinţii, pentru că şi părinţii erau foarte implicaţi în situaţia acestui bărbat, care avea studii superioare, aveau o situaţie economică şi familială bună, dar ajunsese într-o situaţie foarte gravă din cauza consumului de etanol.

Şi părinţii ne spuneau disperaţi că încearcă să găsească o soluţie, dar nu pot să îl convingă. Soluţia stă în tratamentul foarte serios al afecţiunii, atât din punct de vedere psihologic, cât şi psihiatric, iar cei care trebuie să participe sunt toţi cei din jur, adică familia în primul rând, dar şi prietenii”, a explicat șefa UPU-SMURD Iași.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version