Foarte mulți români se întreabă câți bani vor primi la pensie cu o vechime de 25 de ani, însă acest venit nu le va ajunge nici măcar pentru a-și acoperi nevoile de bază.
Câți bani vei primi la pensie cu o vechime de 25 de ani, în funcție de meserie
Gândul a întocmit un tabel cu 25 cele mai populare meserii din România, în care a calculat salariul net pentru ocupațiile respective, precum și venitul care ar putea să fie încasat din pensie, lunar, de către românii care au aceste ocupații.
Calculul pensiei în România pentru anul 2026 se bazează pe Legea 360/2023. Valoarea pensiei depinde de numărul de puncte acumulate și de Valoarea Punctului de Referință (VPR). Un punct de referință are valoarea de 81 de lei, la momentul actual.
Pentru meseria de agent de vânzări, la un salariu net de 3.800 de lei, pensia netă ar fi de 1.437 de lei.
Pentru meseria de asistent medical, la un salariu net de 4.100 de lei, pensia ar fi de 1.539 de lei.
În cazul unui avocat (angajat) cu un salariu de 5.850 de lei, pensia netă, după 25 de ani, ar fi de 2.207 lei.