Dosarul de pensionare pentru pensia pentru limită de vârstă trebuie înregistrată în cel mult 30 de zile calendaristice de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru ca plata să fie acordată începând cu data prevăzută de Legea nr. 360/2023. Totodată, legislația stabilește termene pentru depunerea cererii, soluționarea dosarului și comunicarea deciziei. Respectarea acestora este importantă pentru stabilirea drepturilor de pensie și pentru evitarea întârzierilor care pot afecta încasarea banilor, scrie Capital.
Ce se întâmplă dacă dosarul de pensionare este depus prea târziu
Momentul depunerii cererii de pensionare poate avea consecințe directe asupra veniturilor viitorilor pensionari. Depășirea termenului de 30 de zile poate influența data de la care se acordă pensia pentru limită de vârstă. Articolul 90 din Legea nr. 360/2023 prevede că, dacă cererea este depusă în termenul legal, drepturile de pensie se acordă de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare.
Astfel, cei care amână înregistrarea dosarului riscă să nu primească pensia pentru perioada anterioară depunerii solicitării. Dreptul la pensie nu dispare, însă data de la care se acordă plata poate fi diferită.
Persoanele care se apropie de vârsta de pensionare își pot pregăti din timp actele necesare, astfel încât să poată înregistra solicitarea în intervalul prevăzut de lege. În general, dosarul trebuie să conțină documentele de identitate și actele care dovedesc vechimea în muncă și perioadele de contribuție, precum și documentele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie.
Printre actele care pot fi solicitate se numără cartea de identitate, carnetul de muncă, adeverințele privind vechimea în muncă și documentele care atestă veniturile sau sporurile obținute în timpul activității profesionale. În funcție de situația solicitantului și de perioadele care trebuie valorificate la calculul pensiei, pot fi necesare și alte documente.
Câţi bani pot pierde românii care întârzie depunerea cererii
Articolul 90 din Legea nr. 360/2023 stabilește momentul de la care se acordă drepturile de pensie. Dacă cererea este depusă în termenul legal, plata pensiei pentru limită de vârstă se acordă de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare.
În schimb, dacă solicitarea este înregistrată după expirarea celor 30 de zile, drepturile se acordă, în principiu, de la data depunerii cererii. Astfel, perioada dintre îndeplinirea condițiilor de pensionare și înregistrarea dosarului poate să nu fie acoperită prin plata retroactivă a pensiei.
Potrivit articolului 93 din Legea nr. 360/2023, termenul pentru emiterea deciziei de admitere sau de respingere a cererii este de 45 de zile de la înregistrarea solicitării. În anumite situații prevăzute de lege, termenul poate fi prelungit cu încă 30 de zile, atunci când sunt necesare verificări suplimentare sau sunt îndeplinite condițiile legale pentru prelungire.
După emitere, decizia trebuie comunicată solicitantului în cel mult 10 zile. Documentul precizează soluția adoptată de casa de pensii și drepturile stabilite în urma analizării dosarului. Este important de reținut că termenul pentru emiterea deciziei nu coincide neapărat cu data primei plăți. După soluționarea cererii, plata efectivă depinde și de procesarea drepturilor stabilite și de calendarul operațiunilor de plată.
Când intră prima pensie pe card sau când este adusă de poștaș
Pentru persoanele care se pensionează recent, momentul primei plăți depinde de data soluționării dosarului și de procedurile de plată. Chiar dacă legislația stabilește termene pentru emiterea și comunicarea deciziei, nu există o singură dată calendaristică la care toți noii pensionari își primesc prima pensie.
În cazul pensiilor distribuite prin Poșta Română, plățile se efectuează, în mod obișnuit, în intervalul 1-15 al lunii. Pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin intermediul băncilor, pensiile sunt virate, de regulă, în jurul datelor de 12 și 13 ale lunii.
Pentru persoanele care se pensionează recent, prima plată poate ajunge după calendarul obișnuit dacă dosarul este soluționat după închiderea operațiunilor de plată pentru luna respectivă. În consecință, data primirii deciziei și cea a încasării banilor pot fi diferite.
Sumele restante stabilite prin decizia de pensionare trebuie achitate în funcție de drepturile acordate și de perioada pentru care acestea sunt datorate. Prin urmare, întârzierea primei plăți nu înseamnă automat pierderea banilor: este importantă data de la care au fost stabilite drepturile și perioada pentru care plata este datorată.