CALENDAR ORTODOX 8 septembrie 2026 Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserică în ziua de 8 septembrie.
Ortodoxe Nașterea Maicii Domnului
Greco-catolice Nașterea Maicii Domnului
Romano-catolice Nașterea Maicii Domnului; Sf. Toma din Villanova, ep.
Tatăl Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, sfântul și dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir, cel ce-și trăgea obârșia sa din Natan, fiul împăratului David, iar mama ei, sfânta și dreapta Ana, era fiica lui Natan, preotul din neamul lui Aaron.
‘Și era Preacurata Fecioara după tată din neam împărătesc, iar după mamă, din neam arhieresc’. (Viețile Sfinților)
‘O, Doamne, din câte prea scumpe materii și din ce prea cinstite neamuri s-a pregătit palatul cel însuflețit al Împăratului slavei! Și precum în casa lui Solomon zidurile cele de piatră și de lemn aveau mai multă cinste decât aurul cel curat cu care erau aurite; tot așa în nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu neamurile bune, cel împărătesc și arhieresc, s-au cinstit mai mult cu curăția deplină a sfinților ei părinți, care este mai scumpă decât tot aurul și argintul și mai cinstită decât pietrele cele de mult preț. Tot lucrul pământesc nu este vrednic de cinstea ei, pentru că Preasfânta Fecioară s-a născut din curăția părinților, care este mai presus decât tot neamul bun’. (Viețile Sfinților)
Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana trăiau în pace în Nazaret. Ajunseseră însă la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogați și iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim și Ana erau defăimați, fiind socotiți nevrednici și neplăcuți lui Dumnezeu.
În al cincizecilea an al căsătoriei Sfinților Părinți Ioachim și Ana, preotul de la Templu le-a refuzat jertfa, numindu-i ‘blestemați’.
Auzind aceasta, Sfântul Ioachim s-a mâhnit și nu s-a mai întors la casa sa. S-a dus în câmp, la păstorii pe care îi avea, și a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire și pentru ocară. Dar și-a adus aminte de strămoșul său Avraam, care la bătrânețe a fost dăruit cu fii, și a început să se roage Domnului și Dumnezeului lui Israel ca să fie miluit, să i se ridice ocara dintre oameni și să se dea rod însoțirii sale la bătrânețe.
Sfânta Ana, aflând ce s-a întâmplat la Templu și că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la Dumnezeu, promițându-I că, de va naște fiu sau fiică, îi va închina Lui pruncul cu toată inima.
Aflați în durere, cei doi părinți au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale și că va fi un ‘vas ales lui Dumnezeu’. (Luca 1, 4-23)
Fecioara care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinților, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoși, cea pe care Biserica o numește mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, a fost concepută și născută în chip firesc și a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalți oameni, povara păcatului strămoșesc.
Prin virtuțile și sfințenia vieții ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har și rămânând fără pată, ‘fără prihană’, ‘preacurată’. Ca urmare a acestei biruințe, Dumnezeu a ales-o și s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, să se poată întrupa din ea.
Maria (care înseamnă împărăteasă), cea ce avea să fie Împărăteasa îngerilor și Doamna întregii lumi, la împlinirea vârstei de trei ani, a fost adusă de Sfinții și Drepții dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 15 ani.
Ce semnifică Sfânta Maria Mică, prăznuită pe 8 septembrie Sfânta Maria Mică este numele sub care a intrat în tradiția populară Nașterea Maicii Domnului. Sărbătoarea din 8 septembrie amintește venirea pe lume a Fecioarei Maria și este primul mare praznic al anului bisericesc, care începe la 1 septembrie.
Potrivit tradiției creștine, Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, au ajuns la o vârstă înaintată fără să aibă copii. După rugăciuni îndelungate, li s-a vestit că vor deveni părinți, iar fiica lor va avea un rol esențial în istoria mântuirii.
Dacă praznicul din august amintește încheierea vieții pământești a Fecioarei Maria și mutarea Sa la cele veșnice, cel din septembrie marchează Nașterea Maicii Domnului. De aici provine distincția populară dintre „Mare” și „Mică”, fără ca denumirile să indice niveluri diferite de cinstire. Ambele sărbători au o importanță deosebită în calendarul creștin, însă evocă momente distincte.
Sfânta Maria Mică nu este precedată de un post dedicat Nașterea Maicii Domnului nu are înainte o perioadă de post asemănătoare celei din prima jumătate a lunii august. Credincioșii respectă însă rânduiala obișnuită a zilei din săptămână și indicațiile calendarului bisericesc. O altă deosebire practică este cea legată de regimul juridic. Spre deosebire de 15 august, data de 8 septembrie nu figurează printre sărbătorile legale în care nu se lucrează.
Când se spune „La mulți ani”: Pe 15 august sau pe 8 septembrie Urările pot fi adresate atât de Sfânta Maria Mare, cât și de cea Mică. În practica actuală, numeroase persoane care poartă numele Maria sau prenume derivate își serbează onomastica pe 15 august, iar altele aleg data de 8 septembrie. Unele familii transmit felicitări la ambele praznice, potrivit obiceiului păstrat de-a lungul timpului.
Ideea că pe 15 august nu s-ar putea spune „La mulți ani”, pentru că sărbătoarea amintește de Adormirea Maicii Domnului, pornește din asocierea cu un moment de doliu. Sensul liturgic este însă mai amplu: biserica vorbește despre mutarea la viața veșnică, iar praznicul are un caracter luminos. Prin urmare, felicitarea celor care își celebrează ziua numelui nu contrazice semnificația religioasă a datei.
Nu există o regulă generală care să oblige toate persoanele să aleagă aceeași zi. Atunci când nu este cunoscut obiceiul sărbătoritului, urarea poate fi transmisă pe 15 august, data cel mai des asociată în România cu onomastica, ori la ambele sărbători.
Așadar, Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică nu sunt două denumiri ale aceluiași praznic. Pe 15 august este cinstită Adormirea Maicii Domnului, după o perioadă de post, în timp ce 8 septembrie marchează Nașterea Fecioarei Maria și deschide seria marilor sărbători din noul an bisericesc. Cunoașterea acestor deosebiri contribuie la înțelegerea semnificației fiecărei date, precum și a obiceiului de a le transmite urări persoanelor care poartă numele Maria sau derivate ale acestuia.
Calendar ortodox 8 septembrie 2026. Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău.
Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!
Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.
Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.
Ce obiceiuri sunt de Sfânta Maria Mică
„Maica Domnului este protectoarea tuturor femeilor și mamelor. Este Cea care primește rugăciunile tuturor femeilor care nu au prunci, dar își doresc.
Așadar, îi îndemnăm pe cei care nu au copii, dar își doresc, să nu renunțe, deoarece Dumnezeu rânduiește ca rugăciunile lor să fie ascultate. Oamenii trebuie să aibă credință, viață curată și, într-un corp curat și o minte sănătoasă, Dumnezeu zămislește cu harul său orice minune.
În credința populară, românii au creat multe tradiții și obiceiuri, legi ale pământului le numim noi. Sunt frumoase aceste obiceiuri, au farmecul lor, dar nu sunt legi ale credinței sau bisericii, țin mai mult de etnografie și folclor„, a declarat Părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Cașin din București, pentru Digi 24.
Începând din această zi, se culeg viile, se bat nucii și încep târgurile de toamnă. În dimineața sărbătorii se organizează slujbe și hramuri bisericești. Femeile aduc în biserică bucate pe care preotul le sfințește și le impart apoi credincioșilor, în amintirea celor trecuți în neființă.
Se obișnuiește să se împartă fructe de toamnă precum struguri și prune. Obiceiul de Sfântă Maria Mică este ca fetele nemăritate să culeagă flori din grădină, pe care să le ducă la biserică și să le așeze pe icoane. În felul acesta, famila este protejată de boli și necazuri în tot anul.
Femeile însărcinate sunt protejate de Maica Domnului și, în această zi, rugăciunile pentru a avea o sarcină ușoară și un copil sănătos le sunt ascultate. De asemenea, în această zi, femeile care nu pot avea copii se pot ruga pentru dezlegarea pântecelor.