Calendar ortodox 31 octombrie 2026. Sfinții Apostoli ai lui Hristos, mijlocitori pentru iertarea greșelilor și mântuirea sufletului. Rugăciunea pentru izbăvirea de păcate
Ortodoxe: Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis
Greco-catolice: Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah
Romano-catolice: Sf. Alfons Rodriguez, călug.
Calendar ortodox 31 octombrie 2026. Cine au fost Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis
Cei șase apostoli ai lui Hristos au vestit Evanghelia cu multă credință, dedicându-și întreaga viață slujirii lui Hristos și propovăduirii cuvântului divin.
Sfântul Stahie a fost numit episcop al Bizanțului de către Sfântul Apostol Andrei. Cei doi au ridicat împreună o biserică în Arghiropoli, loc în care Sfântul Stahie a început să propovăduiască învățăturile creștine și dragostea față de Hristos. Timp de 16 ani, acesta a dus o viață de nevoință, rugându-se neîncetat ca să-și câștige mântuirea.
La rândul lor, Sfinții Amplie și Urban au fost hirotoniți episcopi de către Sfântul Apostol Andrei. Amplie a fost uns episcop în Diospoli, iar Urban în Macedonia. Amândoi au răspândit învățătura Evangheliei lui Hristos, însă mărturisirea credinței creștine le-a atras mânia conducătorilor păgâni, care i-au condamnat la moarte, scrie crestinortodox.ro
Sfântul Narcis a fost episcop în Atena, Sfântul Apelie în Ieraclia, iar Sfântul Aristobul și-a desfășurat activitatea misionară în Britania.
Calendar ortodox 31 octombrie 2026. Rugăciune către Sfinții Apostoli
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Pe cei ce cinstesc cu credinţă şi prăznuiesc cu bucurie pomenirea voastră cea sfinţită, de Dumnezeu grăitorilor, izbăviţi-i de negura patimilor şi-i faceţi părtaşi Bucuriei Celei Veşnice.
În tot pământul a ieşit cu adevărat vestea voastră cea înţeleaptă, singuri văzători ai Domnului, Apostoli Măriţi, Sfinţilor Urban cu Amplie şi Aristobul, Apeles şi Narcis, împreună cu Stahie; rugaţi-vă neîncetat Mântuitorului pentru noi.