Societate

Bolojan, despre Legea salarizării: ”Nu spun că este perfectă. Dar dacă nu vom adopta această lege acum, vom pierde 770 de milioane de euro”

Publicat în

Ilie Bolojan a vorbit despre controversatul proiect al Legii salarizării, după ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus despre premierul interimar că ar vrea să paseze către parlament responsabilitatea acestui act normativ.

”Aici nu e vorba de a muta răspunderea de la guvern la parlament, ci este singura posibilitate ca aceste legi să fie adoptate – folosirea prerogativei principale a Parlamentului României, și anume dezbaterea și aprobarea acestor proiecte de legi, ceea ce cred eu că românii merită. Dacă trebuie o sesiune extraordinară, dacă nu două, câte trebuie, în așa fel încât să putem să îndeplinim aceste condiții”, a spus șeful guvernului.

Bolojan a mai spus, în același context, că ar vrea să majoreze considerabil lefurile bugetarilor, însă bugetul țării nu permite acest lucru.

”Voi fi cât se poate de corect față de românii care ne urmăresc și care trebuie să înțeleagă în fapt care sunt problemele din spatele unor astfel de legi. Noi am avut legi de salarizare care au fost modificate de foarte multe ori, ceea ce a generat în sectorul public diferențe destul de mari de salarizare de la o categorie la alta, de la un minister la altul. Oameni care fac aproape același lucru sunt încadrați la ministere diferite, au nivel de salarizare destul de diferit, ceea ce generează nemulțumiri atât în interiorul sectorului public, dar și nemulțumiri din afara sectorului public, pentru că oamenii, când văd nivele de salarizare care sunt foarte ridicate și nu văd în spate eficiență și rezultate și îmbunătățirea calității serviciilor publice, pe bună dreptate sunt frustrați.

Și atunci, România s-a angajat că va corecta acest lucru și va veni cu o lege care va încerca să corecteze aceste acumulări negative. Aceasta este prima chestiune.

A doua problemă este să facem acest lucru în limita posibilităților pe care ni le permitem. Sigur, și eu aș dori și cred că orice om politic rațional și orice manager a unui post de televiziune, de exemplu, dorește să asigure salarii cât mai bune la angajați, să asigure salarii cât mai bune în sectorul public în cazul unor responsabili politici, pentru că este normal, este de bun-simț, dar trebuie să vezi cât îți poți permite să faci asta.

Și noi, ca oamenii să înțeleagă, avem un fond de salarii de 166 de miliarde de lei anual, în total, în sectorul public – anul acesta estimarea – și acest fond de salarii îl putem crește atât cât ne putem permite. Cât ne putem permite să creștem anul viitor? Pentru că această lege ar intra în vigoare de la sfârșitul acestui an. Atât cât are posibilități economia țării noastre, în așa fel încât să nu ne întoarcem iar în situația în care am ajuns în 2025, într-o fundătură.

Și toate calculele care sunt țin de o indexare cu o rată a inflației de puțin peste 7 la sută acestui fond de salarii, ceea ce rezultă o anvelopă maximă de aproximativ 12 miliarde de lei. Deci România, indiferent cine este în guvernare, nu își poate permite să crească fondul de salarii cu mai mult de această sumă, pentru că doar atâta ne permite economia noastră, pentru că avem niște limite pe care nu le putem depăși și anume cheltuielile de personal să fie 8,1 la sută din produsul intern brut al României, pentru a se menține echilibrele, pentru că altfel, din nou, cheltuim ceea ce nu ne putem permite, îndatorăm țara și nu mai avem bani de investiții, de servicii în spitale, în educație și așa mai departe.

Și, deci, acestea sunt cele două constrângeri mari. Conceptul de a corecta nedreptăți acumulate în acești ani și limita maximă pe care ne-o putem permite”, a explicat Bolojan.

Citește și EXCLUSIV Sorin Grindeanu demască cine menține criza politică, după consultările de la Palatul Cotroceni: „Aveți pretenția de la PSD să vă treacă legile care țin de Guvern”

Bolojan, despre salariile bugetarilor: Începe un proces de corectare a inechităților

Premierul interimar a mai spus, despre aceeași lege, că nu este una ”perfectă”, însă trebuie adoptată ”acum”, astfel încât România să nu piardă 770 de milioane de euro din PNRR.

”Nu spun că este o lege perfectă, subliniez. Dar logicile bunului simț sunt următoarele: dacă nu vom adopta această lege acum, vom pierde 770 de milioane de euro pentru România. Deci vom avea o pierdere imediată pentru că ne-am angajat că o să o facem, asta în urmă cu câțiva ani de zile. Și, din păcate, miniștrii Muncii, așa cum v-am spus, au amânat-o până în ultima clipă, fugind de această răspundere.

A doua logică este că, indiferent cine va fi la guvernare la sfârșitul acestui an, nu își va mai putea permite să țină salariile și pensiile la nivelul actual. Pentru că, trebuie să recunoaștem, inflația pe care am avut-o în această perioadă a afectat puterea de cumpărare și este logic ca să existe o indexare a salariilor care să compenseze rata inflației. Și atunci revin. Dacă tot facem asta, gândiți-vă ce se întâmplă dacă nu modificăm legea. Actualele dezechilibre printr-o indexare cu rata inflației vor fi și mai mari.

Deci cei care au nivele de salarizare peste cele normale vor câștiga și mai mult. Iar cei care au nivele de salarizare sub nivelul normal vor câștiga și mai puțin, raportat la cei care au salariile mai mari. Deci vom continua dezechilibrele.

Legea de salarizare, imperfectă cum este, corectează parțial aceste dezechilibre. De ce? Pentru că cei care au astăzi un nivel de salarizare mai mare decât cel normal nu le vor scădea veniturile, îi vor aștepta practic pe ceilalți la care salariile sunt mai mici să le crească până ajung la un nivel normal. Dar asta înseamnă că pentru acești oameni care sunt 60 la sută, 70 la sută din întreg sectorul bugetar, salariile ar urma să crească cu 10 la sută, cu 15 la sută, cu 20 la sută și se începe un proces de corectare a inechităților”, a subliniat, la postul B1TV, șeful guvernului.

Citește și Nou bonus pentru familii de 240 de euro per copil pe lună. Când intră banii pe cardul părinţilor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version