Băsescu a vorbit, luni, despre motivul pentru care în România ar putea izbucni, din nou, ample proteste.
”Fitilul”, în opinia fostului șef de la Cotroceni, este reprezentat de impozitele pe locuințe, care, dacă vor crește foarte mult, la un nivel greu de suportat, au șanse mari să scoată lumea în stradă.
”Nu știu dacă ați văzut ce s-a întâmplat sau care-i dezbaterea la Berlin în momentul de față. Din cauza chiriilor ridicate, municipalitatea Berlinului vrea să naționalizeze 144.000 de apartamente și să stabilească ea chiria pentru cei care au contract de închiriere. Pentru că acum sunt la companii private aceste blocuri care au fost închiriate și s-a ajuns cu chiriile la niște niveluri foarte înalte. Și ideea este să le naționalizeze și să facă chiriași la stat, nu la privat. (…)
Românii ar ieși în stradă în mod cert dacă s-ar pune problema unei măriri excesive a impozitelor pe locuințe. Altfel, nu cred că românii vor fi scoși în stradă și mai ales în București”, a declarat Băsescu.
Fostul președinte a explicat, în același context, că bucureștenii în special nu reacționează la îndemnuri de revoltă din direcția sindicatelor.
”Eu mă uit la cei care vor să organizeze diverse manifestări în București. Ca să le reușească, nu e suficient să aducă oameni cu autobuzele din țară. Ar trebui să pactizeze cu ei bucureștenii. Păi ei ar trebui să se uite prin documentele Uniunii Europene. Regiunea București–Ilfov este mult peste media Uniunii Europene ca venituri și ca nivel de trai. Deci pe bucureșteni nu-i va scoate în stradă vreo mișcare sindicală”, a spus Traian Băsescu, luni, la postul B1TV.
Majorarea impozitelor pe locuințe prin raportarea la valoarea de piață a imobilelor a fost propusă de PNL și USR în 2022 prin PNRR. O primă majorare a fost impusă de guvernul Ilie Bolojan cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. La momentul respectiv, inițiativa fostului premier a stârnit un val de revoltă socială. Proteste au avut loc în mai multe zone din țară, obligându-l pe Bolojan să bată în retragere cu anumite prevederi.
O altă etapă, majorarea impozitelor în raport cu valoarea de piață a imobilelor urma să fie aplicată de la ianuarie 2027. Astfel, conform unor estimări noile valori ar fi fost chiar și de cinci ori mai mari comparativ cu cele actuale. Noul guvern, condus de Luca Niculescu, a anunțat că această măsură nu va mai fi aplicată, mai notează sursa citată.