Potrivit Ministerului Apărării Naționale, un elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române a decolat la ora 03:57 pentru monitorizarea situației aeriene, după ce au fost detectate ținte aeriene aflate la aproximativ 31 de kilometri est de Sulina.
Anterior, la ora 03:47, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a dispus instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea. În acest context, a fost transmis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă.
Ministerul Apărării precizează că, pe durata monitorizării, nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României și nici cazuri în care vreun vehicul aerian să fi lovit solul pe teritoriul național.
”Un elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române a decolat la ora 03:57, pentru monitorizarea situației aeriene, ca urmare a evoluţiei unor ţinte aeriene, la 31 km est de Sulina. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, un mesaj RO-Alert fiind transmis la ora 03:47. Alerta aeriana a încetat la ora 04:23.Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate sau cazuri de impact cu solul al vreunui vehicul aerian”, a transmis MApN.
Totodată, MApN a anunțat că informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacurile Rusiei asupra Ucrainei și menține permanent legătura cu acestea.