Candidatura șefei Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a fost validată, potrivit unor surse din Biroul Electoral Central.
„Candidatura mea este pentru români, ca să ne dăm toate șansele să continuăm. Au fost niște zile agitate. De mâine încolo ne vom concentra asupra loviturii de stat care s-a dat asupra judecătorilor CCR. Lupta noastră pentru a avea din nou ordine constituțională și justiție abia începe. Candidatura mea este pentru a reda românilor turul 2 înapoi și președintele pe care ei l-au votat deja“, a spus Anamaria Gavrila, sâmbătă, la ieșirea de la BEC, după ce și-a depus candidatura pentru cea mai înaltă funcție în stat.