Societate

ANAF pune lupa pe companiile care au cumpărat bunuri de lux. Ce riscă firmele care nu pot justifica necesitatea acestor achiziții

Publicat în

„Verificările vizează situațiile în care aceste achiziții sau dezvoltări nu au o legătură justificată cu activitatea economică a firmei, dar costurile lor au fost suportate din bugetul societății comerciale. Bunurile de lux înregistrate în patrimoniul firmelor vor fi analizate din perspectiva utilizării lor efective. Inspectorii vor verifica dacă acestea sunt folosite pentru obținerea de venituri impozabile ori dacă sunt utilizate, în fapt, în scop personal de asociați, administratori sau persoane apropiate acestora”, se precizează în comunicatul transmis de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Citește și: Statul se împrumută iar de la popor. Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediție TEZAUR. Dobânzi de până la 7,50%

ANAF va verifica amenajările de agrement

Construcțiile sau amenajările de agrement realizate de societății vor fi verificate în același mod, cu atenție deosebită asupra celor amplasate la reședințele asociaților sau administratorilor. În astfel de cazuri, cheltuielile nu pot fi deduse, iar TVA aferenetă nu poate fi recuperată, dacă bunurile nu servesc activității economice a firmei, precizează ANAF.

Acțiunile au la bază analize de risc realizate prin corelarea informațiilor din declarațiile fiscale, fișierele standard de control fiscal D406 – SAF-T și facturile transmise prin sistemul RO e-Factura.

Verificările vor urmări dacă achiziția este justificată de obiectul de activitate, corectitudinea exercitării dreptului de deducere a TVA și a deducerii cheltuielilor la calculul impozitului pe profit (amortizare, întreținere, combustibil, reparații), precum și tratamentul fiscal al avantajelor acordate asociaților, administratorilor sau angajaților prin folosirea personală a acestor bunuri.

Citește și: Covrigul de la LUCA s-a scumpit. Simbolul dimineților costă din nou 2,50 lei, după ce fusese ieftinit la 1,99 lei

„A.N.A.F. precizează că nu toate achizițiile de acest tip impun risc fiscal. Societățile care desfășoară efectiv activități în scopul investițiilor derulate (precum cele de turism, agrement, închiriere, servicii hoteliere sau sportive și altele asemenea) pot deduce, în condițiile legii, cheltuielile aferente bunurilor utilizate în activitatea economică. Contribuabilii care constată că au dedus nejustificat TVA sau cheltuieli aferente acestor bunuri pot depune declarații rectificative înainte de demararea verificărilor. Conformarea voluntară permite corectarea erorilor cu costuri mai reduse decât în cazul obligațiilor stabilite în urma unui control”, subliniază comunicatul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version