Conform amendamentului ”Fritz” din noua lege a integrității, demnitarii și aleșii locali față de care s-a constatat definitiv o stare de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a noii legi își pierd automat mandatul în termen de 30 de zile.
Actul normativ intrat în vigoare la 31 august va determina, potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI), pierderea mandatului sau a funcției de către 55 de persoane care ocupă funcții sau demnități publice. Printre acestea se află zece primari, inclusiv edilul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, 17 consilieri locali și județeni și 13 funcționari publici.
Una dintre victimele ce pot fi considerate colaterale este edilul orașului Moldova Nouă din Caraș-Severin, Adrian Torma. Acesta este de la PSD, formațiunea care a introdus în lege amendamentul ”Fritz”.
În cazul acestuia, pierderea mandatului este urmarea unui conflict de interese administrativ constatat de ANI. Fapta respectivă a fost comisă în decembrie 2016, când edilul a semnat un contract de închiriere cu o asociație în care era implicată o rudă, potrivit Radio Reșița.
Primarul din Moldova Nouă a spus că legea din pricina căreia își va pierde din nou mandatul ”nu e singura (…) care, poate, este incorectă în România”.
”A fost o onoare să conduc comunitatea. Am capacitatea să accept că nu e singura lege care, poate, este incorectă în România. Dar, dacă vrem să lăsăm ceva moștenire copiilor noștri, trebuie să învățăm să respectăm noi legea. În următoarea perioadă o să încerc să fac transferul către domnul viceprimar. Am avut prima discuție cu domnii consilieri locali și cu domnul viceprimar”, a spus primarul.
Experiența pe care am acumulat-o o să o folosesc în continuare. Evident, dacă își vor dori colegii mei, la tot ceea ce pot face pentru comunitate. Cumva, mă despart bucuros de funcția de primar. Am sentimentul că am făcut tot ceea ce a depins de mine omenește”, a spus edilul.
Aceasta este a treia oară când Torma eliberează fotoliul de primar ca urmare a unor decizii juridice sau electorale. Edilul a declarat că, deși consideră măsura disproporționată pentru o faptă veche de aproape zece ani, se va supune prevederilor legale.