Alertă la granițele României din cauza dronelor. Ministerul Apărării anunță luni dimineață că sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat o țintă aeriană la 12 kilometri Nord de Chilia.
Alertă la granițele României. Încă o dronă a fost detectată de radare
Reprezentanții Ministerului Apărării anunță că localnicii din nordul județului Tulcea au primit mesaje de avertizare RO-Alert. Potrivit primelor informații, nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional.
”Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat luni, 21 septembrie, o ţintă aeriană ce evolua la 12 kilometri Nord de Chilia, în apropierea graniţei cu România. Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Nordul judeţului Tulcea, iar la ora 05.30 a fost transmis un mesaj RO-Alert”, informează MApN.
Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situaţiei.
Alerta aeriană pentru nordul judeţului Tulcea a încetat la 06.14.