Alertă din cauza dronelor rusești în județul Tulcea. UPDATE. Ministerul Apărării anunţă, joi dimineaţă, că, după o nouă serie de atacuri ale Federaţiei Ruse în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, o dronă a pătruns în spaţiul aerian românesc şi s-a prăbuşit la 2 km de localitatea Parcheş, judeţul Tulcea, în afara zonei locuite.
Resturi de dronă au fost găsite într-o zonă cu vegetaţie, fiind securizat perimetrul, urmând ca echipe specializate ale MApN şi SRI să efectueze cercetările la faţa locului.
”Joi, 26 martie, forţele Federaţiei Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în zona de nord a judeţului Tulcea. Doua aeronave F-16 au decolat la ora 00.16 de la Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situaţiei aeriene.
La ora 00.44, o dronă deviată de apărarea antiaeriana ucraineana a pătruns în spaţiul aerian naţional pe distanta de aproximativ 4 kilometri. Drona s-a prăbuşit la 2 km de localitatea Parcheş, în afara zonei locuite. O autospeciala IGSU şi echipe ale MApN au fost direcţionate către locul evenimentului, unde au descoperit o porţiune de vegetaţie arsă şi resturi de dronă”, anunţă, joi dimineaţă, Ministerul Apărării.
Alertă din cauza dronelor rusești în județul Tulcea. Anunțul făcut de autorități
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert în noaptea de miercuri spre joi, pentru locuitorii nordul județului Tulcea prin care au fost informați despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și prin care le-au fost transmise recomandări de autoprotecție, potrivit Mediafax.
Alerta a fost transmisă la miezul nopții, iar localnicii au fost sfătuiți să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă, dar să-și păstreze calmul.
Reprezentanții ISU Tulcea au precizat că vor reveni cu informații suplimentare.