Accident grav în județul Mehedinți. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri ale DN 6. În accident au fost implicate trei mașini, iar printre victime se numără un polițist care a murit și un pompier care a fost rănit.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți informează că Secția de Pompieri Orșova intervine la un accident rutier produs, vineri după-amiază, între trei autoturisme pe DN 6, zona viaductului Bahna.
„Din primele informații, două persoane ar fi blocate în interior”, precizează sursa citată.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, s-au deplasat în sprijin o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
„Ajunși la locul accidentului, pompierii au constatat că au fost implicate patru persoane, din care una a fost declarată decedată la locul intervenției, alte două persoane politraumatizate au fost transportate la UPU Drobeta Turnu Severin de către Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți și SMURD, iar altă persoană a fost transportată la CPU Orșova”, au declarat reprezentanții ISU Mehedinți.
Victima care a decedat era polițist în cadrul IPJ Mehedinți, iar unul dinte răniți este un pompier de la Stația Orșova, arată ActualMehedinți.