Unul dintre concurenții Survivor Grecia a fost implicat într-un accident extrem de grav în Republica Dominicană, care i-a schimbat complet viața. În urma rănilor severe, medicii au fost obligați să îi amputeze piciorul pentru a-i salva viața.
Conform informațiilor apărute în presa internațională, tragedia nu s-a produs în timpul unei probe sau al filmărilor oficiale emisiunii. Accidentul ar fi avut loc într-un moment de pauză, când concurentul ar fi ieșit la pescuit subacvatic cu harponul, o activitate populară în zona exotică unde se filmează competiția.
În circumstanțe care încă sunt investigate de autorități, tânărul ar fi fost lovit violent de o ambarcațiune turistică aflată în mișcare. Impactul a fost devastator, iar rănile provocate au fost extrem de grave. Martorii susțin că intervenția echipelor de salvare a fost una rapidă, iar producătorii emisiunii au mobilizat imediat personalul medical.
Concurentul Stavros Floros, în vârstă de 22 de ani, a fost transportat de urgență la un spital din Republica Dominicană Primele informații indicau faptul că viața concurentului era pusă în pericol, iar cadrele medicale au reușit să îl stabilizeze după mai multe eforturi.
Totuși, leziunile suferite la nivelul membelor inferioare i-au făcut pe medici să ia decizia de a amputa o parte din picior. Totodată, și celălalt picior a fost grav rănit, necesitând tratamente și intervenții suplimentare.
Surse apropiate producției susțin că întreaga echipă a emisiunii a fost profund afectată de cele întâmplate. În urma accidentului, producătorii au decis suspendarea temporară a filmărilor și oprirea difuzării show-ului până la clarificarea situației și finalizarea investigațiilor oficiale.
„Concurentul rămâne internat în spital în stare gravă, dar stabilă, și este în afara oricărui pericol. Până când cauzele incidentului nu vor fi investigate pe deplin, transmisia televizată a programului este suspendată”, a transmis echipa de producție.