Incendiu devastator în Suceava. Pompierii au fost alertați miercuri noapte, în jurul orei 23.00, că o casă din localitatea Ilișești a fost cuprinsă de flăcări.
Incendiu devastator în Suceava. De la ce a pornit focul
La fața locului au intervenit pompierii militari, sprijiniți de lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Ilișești și Ciprian Porumbescu. Au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta violent iar flăcările amenințau o a doua clădire aflată în aceeași curte. Din păcate, trupul unei adolescente de doar 15 ani a fost găsit carbonizat în casa, scrie obiectivdesuceava.
Locuința în care a izbucnit incendiul a ars ca o torță, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul la timp, înainte ca și cea de-a doua clădire să fie distrusă de flăcări.
Potrivit specialiștilor, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui conductor electric defect.