Calendar ortodox 19 iunie 2026. Anual, pe 19 iunie, Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Iuda, unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos. În această zi, credincioșii care se confruntă cu necazuri, și-au pierdut orice speranță și sunt copleșiți de disperare este bine să rostească rugăciunea făcătoare de minuni către Sfântul Apostol IudaDin punct de vedere al rânduielilor bisericești, în această zi este dezlegare la untdelemn și vin.
Ortodoxe Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare
Greco-catolice Sf. ap. Iuda Tadeul
Romano-catolice Ss. Romuald, abate; Iuliana Falconieri, fc.
Calendar ortodox 19 iunie 2026. Sfântul Apostol Iuda este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 19 iunie.
Sfântul Iuda, unul dintre cei doisprezece apostoli, este numit de Sfântul Apostol Matei în Evanghelia sa (13-55), alături de Iacov, Iosif şi Simon, ca fiind frate (văr) al Domnului.
Este fiul Sfântului şi Dreptului Iosif, cel care sub acoperământul logodnei a luat-o în grija sa pe Născătoarea de Dumnezeu.
La început, atunci când Iisus era prunc, Iuda a greşit mult din neştiinţă faţă de El, pe de o parte pentru că nu avea credinţă, iar pe de alta, pentru neiubirea de frate.
Din această cauză, Sfântul Iuda, ştiind greşelile sale, nu îndrăznea să se numească frate al Domnului, ci numai frate al lui Iacov, aşa cum însuşi se prezintă în Epistola sa Sobornicească: „Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov (…)” (Ep Sf. Ap. Iuda, 1, 1).
Mai pe urmă, după ce a cunoscut că Iisus este adevăratul Mesia, Sfântul Apostol Iuda „s-a alăturat lângă Dânsul cu dragoste şi ca un leu s-a nevoit cu bărbăţie pentru El”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Iuda în cele ce greşise mai mult, în acelea a arătat mai multă îndreptare.
„El greşise mai întâi prin necredinţă, după aceea a crezut într-Însul fără îndoială şi s-a făcut Apostolul şi propovăduitorul Lui. Greşise apoi către Hristos prin neiubire, iar după aceea atât L-a iubit, încât şi-a pus şi sufletul pentru Dânsul, pentru că avea mare râvnă pentru Hristos şi dorea ca toată lumea să-L cunoască pe El, adevăratul Dumnezeu, să creadă într-Însul, să-L iubească şi să-şi câştige mântuirea”. (Vieţile Sfinţilor)
După Înălţarea Domnului şi după Cincizecime, Sfântul Iuda a propovăduit pe Hristos în diferite ţări.
„A suferit multe dureri şi osteneli, trecând prin multe ţări, propovăduind pe Hristos, botezând şi încredinţând popoarele şi povăţuindu-le la mântuire. Apoi, după ce s-a dus în părţile Araratului, întorcând mulţime de popor de la înşelăciunea idolească la Hristos, a fost prins de închinătorii la idoli şi, după ce l-au muncit mult, l-au spânzurat pe un lemn în chip de cruce. Şi străpuns fiind cu suliţa de cei necredincioşi, şi-a sfârşit nevoinţa şi alergarea sa”.
Calendar ortodox 19 iunie 2026. Rugăciune către Sfântul Apostol Iuda
O, Sfinte Iuda Tadeu, ruda a Domnului nostru Iisus Hristos, apostol și martir glorios, strălucit în virtuți și puternic în minuni, credincios și grabnic ajutător al celor ce te cinstesc și se încred în tine, privește cu ochi milostivi la cel ce astăzi aleargă la tine și cere mijlocirea ta.
Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe acei care au pierdut aproape orice speranță și se află în pragul disperării. Privește deci la mine și vezi în ce strâmtorare mă aflu. Viața mea este o viață de suferință. Zilele mele sunt pline de durere și necaz, sufletul meu este o mare amărăciune. Cărările mele sunt pline de suspine și lacrimi și griji mistuitoare care îmi macină toată puterea de viață.
Neliniștea, disperarea și lipsa de încredere în ajutorul de sus îmi copleșesc de multe ori sufletul, astfel încat mi se pare ca mila dumnezeiască m-ar fi părăsit. Atunci sufletul meu se umple de întuneric, credința se clatină, inima mea slăbește și disperarea se furișează în suflet vrând să se facă stăpână peste mine, O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu mă poți lăsa în starea aceasta. La tine alerg, pe tine te rog, ajută-mi. Ascultă te rog, rugămintea mea! Nu mă voi departa de tine până când nu mă vei asculta.
Grabește-te și vino-mi te rog în ajutor și nu mă lăsa, ca încrederea mea în tine sa fie rușinată. Fie ca prin mijlocirea ta să se preamarească și întru mine nesfarșita milostivire a lui Dumnezeu. Ascultă-mi rugăciunea mai ales în necazul meu cel mare pe care îl am acum și dă-mi grabnicul tău ajutor în (aici se marturiseste necazul).
Nu lăsa ca sufletul meu să rămână zdrobit de aceasta lovitură a durerii și să cadă în disperare. Asculta-mă o, Sfinte Iuda Tadeu, împlinește-mi rugămintea și eu iți voi fi recunscător în toate zilele mele. Te voi cinsti ca pe cel mai de seama ajutător al meu. Voi mulțumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta și voi răspândi pe cât îmi va sta în putere cinstirea ta între oameni. Amin.