Societate
Scandal monstru într-o cabană din Dâmbovița. Două cupluri au lăsat în urmă distrugeri uriașe după o noapte de alcool
De

Incidentul s-a petrecut într-o cabană din satul Brebu, comuna Runcu, județul Dâmbovița, unde două cupluri își petreceau timpul împreună. După ce au consumat alcool, cei doi bărbați au început să se certe, iar conflictul a degenerat rapid într-o bătaie violentă.
Cele două femei s-au speriat și s-au refugiat într-o baie, de unde au filmat scenele. În imagini se aud amenințări și reproșuri între cei doi.
„Te omor! Tu crezi că îmi e frică de tine?”, îi strigă unul dintre bărbați adversarului său.
La un moment dat, acesta aruncă mai multe farfurii și spune: „Am făcut să fie bine în familia lui”.
„Băi, gata!”, spune una dintre ele, iar câteva clipe mai târziu își strigă prietena: „Marina!”, înainte ca ambele să se închidă în cabană.
Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare”
Scandalul a continuat și în interiorul cabanei, unde zgomotele puternice și obiectele distruse au fost surprinse și în filmare.
„Dumnezeule! Te rog, calmează-te”, îl imploră una dintre femei pe unul dintre agresori.
După plecarea turiștilor, proprietarul a găsit locuința devastată și a publicat imaginile pe rețelele sociale. Camerele erau distruse, mobilierul făcut bucăți, iar numeroase obiecte erau sparte.
„Sigur s-au bătut. Când am venit eu erau niște șervețele cu sânge. Cred că a fost o petrecere tematică, de distrugere. Au spart cinci uși, patru televizoare”, a declarat proprietarul într-un videoclip postat online.
Potrivit acestuia, în cabană au fost cazați doi bărbați și partenerele lor, toate persoanele având în jur de 30 de ani.
Proprietarul a precizat în comentariile postării că incidentul este real și că la cabană au intervenit polițiștii, inclusiv specialiști ai Serviciului Criminalistic, care au ridicat probe.
Până în acest moment, autoritățile nu au anunțat valoarea exactă a pagubelor și nici dacă au fost formulate acuzații împotriva celor implicați.
Imaginile au devenit virale și au stârnit numeroase reacții în mediul online.
„Am auzit povești cu anumite daune provocate la cabane, dar asta este ceva ireal”, a comentat un internaut.
„Nu este primul caz… și nici ultimul”, a scris o altă persoană.
„Ireal ce au putut face”, a fost reacția unei femei care a urmărit imaginile.













